15 octombrie, 2024

Țările sunt mai susceptibile să intre în incapacitate de plată a datoriei externe în următorul deceniu, din cauza nivelului mai ridicat al datoriilor și a creșterii costurilor de împrumut, a avertizat agenția S&P Global Ratings într-un raport publicat luni, citat de Reuters.

Agenția nota recent, cu ocazia reconfirmării ratingului, că peste jumătate din datoria publică a României este denominată în valută, în special în euro, iar dependența statului de finanțările externe va continua, în contextul unui deficit public ridicat și a unei piețe interne cu o capacitate limitată de a absorbi întreg necesarul.

Datoria externă a administrației publice s-a situat la 87,7 miliarde de euro în august, cu 14% peste nivelul din decembrie, potrivit unor date publicate luni de Banca Națională a României (BNR).

Pandemia de COVID-19 a accelerat intrările în incapacitate de plată


„Acești factori (nivelul ridicat al datoriei externe, n.r.) creează rapid provocări legate de lichiditate, pe măsură ce accesul la finanțare se epuizează și fuga de capital se accelerează”, se menționează în raport. „În multe cazuri, acesta constituie punctul de cotitură în care constrângerile legate de lichiditate și solvabilitate devin problematice pentru un guvern.”

Pandemia de COVID-19 din 2020 a pus presiune pe finanțele statelor, iar în șapte cazuri, țările au intrat în incapacitate de plată în ceea ce privește datoriile lor în valută străină – Belize, Zambia, Ecuador, Argentina, Liban și Surinam de două ori.

O creștere bruscă a prețurilor la alimente și combustibil după invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a amplificat presiunea, iar alte opt țări au intrat în incapacitate de plată în 2022 și 2023, inclusiv Ucraina și Rusia.

Numărul total de incapacități de plată din 2020 încoace reprezintă mai mult de o treime din cele 45 de incapacități suverane de plată a datoriilor în valută străină din 2000 până în prezent.


S&P Global Ratings a analizat incapacitățile de plată din ultimele două decenii și a constatat că țările în curs de dezvoltare se bazează acum mai mult pe împrumuturile guvernamentale pentru a asigura intrările de capital străin. Însă, atunci când această dependență este combinată cu politici imprevizibile, lipsa de independență a băncilor centrale și piețe de capital locale slabe, dificultățile de rambursare devin frecvente.

Datoria guvernamentală mare și dezechilibrele fiscale au determinat fuga capitalului

Datoria guvernamentală mai mare și dezechilibrele fiscale au determinat fuga capitalului, ceea ce a intensificat presiunile asupra balanței de plăți, a epuizat rezervele de valută străină și, în cele din urmă, a oprit capacitatea de a contracta împrumuturi – practic, un cerc vicios care a dus la incapacitatea de plată.

Raportul a mai avertizat că restructurările datoriilor durează acum semnificativ mai mult decât în anii 1980, cu consecințe majore.

„Am constatat, de asemenea, că consecințele macroeconomice pe termen lung sunt mai severe pentru statele suverane care rămân în incapacitate de plată timp de mai mulți ani, crescând probabilitatea unor incapacități ulterioare,” se menționează în raport.

Plățile de dobânzi în țările care urmează să intre în incapacitate de plată tindeau să se apropie sau chiar să depășească 20% din veniturile guvernamentale în anul dinaintea incapacității de plată, iar aceste țări intrau de obicei în recesiune, în timp ce inflația creștea la două cifre, îngreunând viața oamenilor.

„Incapacitățile de plată suverane au implicații semnificative asupra creșterii economice, inflației, cursurilor de schimb și solvabilității sectorului financiar al unui stat suveran”, se mai spune în raport.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: