luni

22 aprilie, 2024

23 martie, 2017

În primii șapte ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România a cheltuit din fondurile comunitare puse la dispoziție mai puțin de 80%, rămânând necheltuită suma de aproape 4 miliarde de euro, arată Sorin Ioniță, președinte Expert Forum, într-o analiză publicată pe blogul său.

„Un euro din cinci nu l-am putut folosi, deşi perioada de cheltuire a fost lungită şi a ajuns de fapt la 10 ani”, spune Sorin Ioniță.

Potrivit analizei, cea mai mare sumă necheltuită apare în dreptul Ministerului Transporturilor (25% din suma primită), pe locul doi, Ministerul Mediului, care nu a reușit să absoarbă 22% din suma alocată.


„Cu alte cuvinte, nu ne interesează să facem infrastructura mare pe bani UE, la noi lui Dumnezeu îi plac lucrurile mici şi din lemn, preferabil pe bani de la buget alocaţi primăriilor”, apreciază Sorin Ioniță.

Analistul mai atrage atenția că o rată de absorbție mică se regăsește și la programul Resurse Umane. „S-a mers atât de prost încât plăţile au fost suspendate din când în când ca avertisment, de unde şi rata mică de absorbţie. Suntem campioni în Europa la asta: n-am reuşit să ne cheltuim banii nici pe traininguri şi recalificări, deşi aici nu trebuie nici studii de fezabilitate, nici avize de mediu”, arată Sorin Ioniță.

„Cifrele sunt oficiale la sfârşit de ianuarie 2017, când se promisese de la guvern o situaţie finală. Însă, m-am săturat să aştept să tot tragă ei de timp, cred că trebuie să pornim acum o dezbatere pe ce e de învăţat din pierderea celor 4 miliarde – preţul unei autostrăzi. Oricum, pare că Guvernul şi majoritatea parlamentară au cu totul alte urgenţe lunile astea, sau poate anii ăştia”, concluzionează președintele Expert Forum.

Cifrele prezentate de Sorin Ioniță diferă de cele prezentate, în urmă cu o săptămână, de comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu. În Parlamentul României, Crețu a spus că, la nivelul exercițiului bugetar al UE 2007-2013, rata de absorbție va depăși 90%. „Estimările noastre sunt că rata de absorbţie va depăşi 90%. Pierderile le estimăm la două miliarde de euro, în special din perioada 2007-2011”, spunea Corina Crețu (PSD).


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Cred ca Cretu a luat in calcul si rambursarile pentru proiectele asa zis retrospective. Altfel nu are cum sa fie 90%. Dar sa nu uitam ca asta e p[osibil sa nu fie suma finala. Acestia sunt banii solicitati si declarati cheltuiti. Banii aprobati vor fi ceva mai putini, respectiv daca se fac controale , foarte multe proiecte ale autoritatilor locale o sa pice la diverse criterii. Atunci apar corectiile. Dupa aia e final si putem trage linie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Cred ca Cretu a luat in calcul si rambursarile pentru proiectele asa zis retrospective. Altfel nu are cum sa fie 90%. Dar sa nu uitam ca asta e p[osibil sa nu fie suma finala. Acestia sunt banii solicitati si declarati cheltuiti. Banii aprobati vor fi ceva mai putini, respectiv daca se fac controale , foarte multe proiecte ale autoritatilor locale o sa pice la diverse criterii. Atunci apar corectiile. Dupa aia e final si putem trage linie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: