CNAIR este ”sufocată” de numeroasele proiecte pe care le are în gestiune, a declarat marți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precizând că susține ideea descentralizării unor proiecte de infrastructură rutieră către autoritățile locale.
Acestea ar putea gestiona investiții precum drumuri de tip transregio sau centuri ocolitoare, a arătat ministrul.
”Lucrări de acest tip (drumul transregio de la Galați-Brăila la Călărași, n.r.) plus lucrări pentru variantele ocolitoare vreau ca Ministerul Transporturilor şi anume CNAIR-ul să le descentralizeze, să le dea către autorităţile locale. Explicaţia este simplă, am mai dat-o, o mai spun o dată: în acest moment CNAIR-ul are în gestiune foarte multe proiecte şi, din păcate, este sufocat de toate aceste proiecte şi atunci acest proces de descentralizare este unul pe care îl voi urmări şi îl vom face”, a declarat Sorin Grindeanu, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Călăraşi.
Grindeanu a mai spus că şi centura ocolitoare a municipiului Călăraşi va trece la administraţia locală, pentru ca aceasta să urmărească lucrările.
”Experienţa de până acum ne-a arătat că este necesar acest pas important şi că poate fi o soluşie pentru implementarea mai rapidă a unor proiecte”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Un răspuns
Why ?! :))