marți

23 aprilie, 2024

3 august, 2021

sorin cimpeanu ministru al educatieiMinistrul Sorin Cîmpeanu a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Ministerul Educației, că retrage din dezbatere publică și renunță la a mai promova ordinul de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat.

Documentul, care a fost prezentat dezbaterii publice pe data de 13 iulie, a provocat o reacție dură a mediului academic, care a cerut președintelui Klaus Iohannis să își precizeze poziția față de inițiativă.

Șeful statului și-a făcut cunoscută opinia în această chestiune în urmă cu 4 zile, afirmând că are toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic și cerând ministrului Educației ”să ţină cont de îngrijorările şi riscurile sesizate în spaţiul public şi să acţioneze în consecinţă”.

Prin urmare, Sorin Cîmpeanu a anunțat marți: ”Am luat act de opiniile exprimate. Dacă toți cei care s-au pronunțat au spus că este foarte bine așa, am luat act și vor rămâne în aceeași formă. Nu vor fi modificate nici acum, nici pe viitor, cel puțin atât timp cât eu voi fi ministrul Educației”.

Ministrul Educației a prezentat o justificare a demersului său inițial: ”Aceste propuneri de modificare vizau îmbunătățirea transparenței, vizau consolidarea responsabilității, vizau de asemenea consolidarea bunei administrări”.

Peste 160 de profesori universitari și cercetători au considerat îmsă că modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu reprezintă ”o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi îi favorizează pe cei vinovaţi de fraudă academică”.

”În plus, schimbările creează mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar şi instrumente care vor îngreuna – sau chiar vor face imposibilă – emiterea unor verdicte de plagiat”, arăta scrisoarea deschisă transmisă președintelui Iohannis.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. ATENTIE ! Ce incredere mai putem avea intr-un ministru care a „incercat” odata aceasta „frauda”… ca nu no va repeta, cu toate asigurariel ca „atat timp cat voi fi eu ministru…” bla-bla… ? E clar ca a fost supus si a cedat unor presiuni, care se vor repeta ! Cine garanteaza ca nu va ceda din nou ? In alta ordine de idei: a aparut in presa informatia ca ministrul Bode (al Internelor, deci si al Politiei, deh !) si-ar fi „securizat” teza de doctorat inainte de aparitia obligatiei de a fi scanata pentru plagiat. Aiuritor ! O teza de doctorat trebuie sa fie sustinuta public – doar coana Leana academiciana a evitat acest „aspect” – deci nu este secreta. De ce pentru „liberalul” Bode secretizarea este, totusi, posibila ? Ce „secrete” are de ascuns?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: