miercuri

24 aprilie, 2024

3 aprilie, 2012

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat că păstrarea de către România a actualului Mecanism de Cooperare şi Verificare pe Justiţie (MCV) ar putea fi soluţia şi garanţia intrării cât mai rapide în spaţiul Schengen.

Întrun interviu acordat pentru Deutsche Welle, europarlamentarul român spune că, deşi nu ar trebui să existe o legătură între MCV şi primirea în spaţiul Schengen, statele care se opun aderării ar putea primi, astfel, o garanţie că lupta împotriva corupţiei şi reformarea Justiţiei vor continua. Iată câteva declaraţii din interviu:

Eu vreau mentinerea MCV, asa cum vreau ca Romania sa intre cat mai repede in spatiul Schengen. Dorinta unor politicieni de a scapa de MCV este potrivnica dorintei poporului. MCV a fost si este extrem de util. MCV trebuie sa ramana pentru ca a asigurat progresele in cazurile de mare coruptie si frauda, inclusiv prin adoptarea unor solutii, unele de condamnare cu inchisoare; a franat intentiile unor politicieni de a schimba legile sau desfiinta institutii (ANI, de exemplu) pentru a nu fi verificati ei si prietenii lor; a dat argumente acelor politicieni si celor din societatea civila care vor continuarea reala a luptei impotriva coruptiei, care implica in mod necesar pedepse cu inchisoarea (pedepse descurajante).


Nu din cauza MCV nu am intrat pana acum in Schengen. Sunt doua chestiuni separate. Politicienii care vor ridicarea MCV nici macar nu ne spun, cu argumente, de ce sa nu mai existe acest mecanism. In aceste conditii, nu putem decat sa facem speculatii in legatura cu aceasta ofensiva impotriva Mecanismului de Cooperare si Verificare. Ne putem gandi, in cazul diplomatilor de pilda, care negociaza pentru Romania in diverse domenii, ca existenta MCV le slabeste pozitia de negociatori. Probabil ca este frustrant, dar diplomatii trebuie sa inteleaga ca, fara MCV, Romania era mult mai in urma cu reformele si le-ar fi fost mult mai greu in negocieri. (…)

Pastrarea MCV ar da Olandei si altor state membre certitudinea ca progresele continua. Daca au dubii in legatura cu angajamentele Romaniei, atunci MCV este garantia ca noi vom progresa in ceea ce priveste reforma in justitie si lupta anticoruptie.

Este clar ca Romania este pregatita din punct de vedere tehnic sa intre in spatiul Schengen. Punctul slab este legat de interesul unor politicieni de a slabi institutiile si legislatia anticoruptie si de coruptia unor functionari publici.

– a declarat Monica Macovei pentru Deutsche Welle.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: