6 august, 2024

SNSPA i-a desfăcut contractul de muncă profesorului Alfred Bulai, acuzat de hărțuire sexuală la adresa studentelor, în urma prezentării hotărârii Comisiei de etică a universității. Profesorul, care a cerut pensionarea după izbucnirea scandalului în centrul căruia se află, este anchetat într-un dosar în care procurorii au primit deja peste 20 de e-mailuri de la victime și martori.

Comunicatul SNSPA, semnat de rectorul Remus Pricopie:

„Am primit astăzi hotărârea Comisiei de Etică a SNSPA privind reclamațiile de hărțuire sexuală, aduse profesorului Alfred Bulai.


Am informat decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, Președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și Consiliul de Administrație că, în calitate de Rector SNSPA și în conformitate cu Art. 172 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, pun în aplicare această hotărâre, cu efect imediat. Prin urmare, am semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de azi, 6 august 2024″.

Profesorul Bulai a solicita 30 de zile pentru răspunsul la întrebările Comisiei de etică, parchetul adună în continuare probe, înainte de a-i prezenta învinuirile

Comisia de Etică a SNSPA s-a întrunit din nou, luni, după ce zeci de tinere au acuzat abuzuri sexuale din partea profesorului.

Alfred Bulai ar fi trebuit să dea explicații la Comisia de Etică, însă a cerut răgaz 30 zile pentru a-și pregăti apărarea.

Între timp, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 vor începe, în această săptămână, audierile în dosarul în care mai multe studente de la SNSPA îl acuză pe profesorul Alfred Bulai de hărţuire sexuală.


Parchetul a deschis un dosar penal in rem, ce vizează folosirea funcţiei în scop sexual în cazul profesorului Alfred Bulai.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, vor fi chemaţi la audieri martori, inclusiv profesori din conducerea SNSPA, dar şi persoanele vătămate, respectiv studentele care l-au reclamat pe Alfred Bulai.

Până în prezent, Parchetul a primit în jur de 20 mailuri cu reclamaţii şi sesizări, după ce procurorii le-au îndemnat pe studentele de la SNSPA care au fost victime ale profesorului Alfred Bulai să ia legătura cu anchetatorii.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: