vineri

26 aprilie, 2024

21 aprilie, 2022

Doi bărbați care au dominat politica Slovaciei în ultimii 15 ani – fostul prim-ministru Róbert Fico (foto) și fostul ministru de Interne Róbert Kaliňák – au fost acuzați miercuri de infracțiuni de crimă organizată.

Potrivit Politico, Róbert Kaliňák a fost arestat de poliție miercuri dimineață în timp ce se afla la pescuit împreună cu soția și fiii săi în apropiere de Bratislava. Róbert Fico, membru în parlament, nu poate fi arestat fără acordul legislativului.

Dacă vor fi găsiți vinovați, fiecare riscă până la 12 ani de închisoare.

Precizări ale avocatului celor acuzați


David Lindtner, avocatul care îi reprezintă pe Róbert Fico și pe Róbert Kaliňák, a precizat că acuzațiile împotriva clienților săi se referă acte pe care le-ar fi comis în calitate de membri ai cabinetului între 2012 și 2018, când partidul celor doi, Smer, a făcut parte din coaliția de guvernare.

Cei doi sunt acuzați că au folosit dosare fiscale secrete pentru a desfășura campanii de calomnie împotriva rivalilor politici, printre care fostul președinte Andrej Kiska și Boris Kollár, în prezent președintele parlamentului Slovaciei.

Rechizitoriul susține că Róbert Fico era șeful unei „organizații criminale” care îi includea și pe fostul șef al poliției Tibor Gašpár, precum și oligarhul slovac Norbert Bodor.

„Lista reclamanților este dovada că este vorba despre răzbunare politică”, a transmis miercuri fostul premier Róbert Fico.

Crimele care au provocat căderea lui Róbert Fico


În 2018, uciderea jurnalistului de investigație Ján Kuciak, în vârstă de 28 de ani, și a logodnicei sale, Martina Kušnirová, a generat căderea guvernului condus, pentru a treia oară, de Róbert Fico.

Publicarea a mii de mesaje private între presupușii ucigași ai lui Kuciak și angajați din poliție, judecători și politicieni din coaliția de guvernământ a galvanizat electoratul și a adus la putere, în 2020, mișcarea anticorupție ”Oameni obișnuiți”.

Sub o nouă conducere politică, poliția slovacă a arestat mai mulți foști ofițeri de rang înalt – mulți din unitatea specializată de combatere crimei organizate – împreună cu fostul șef al serviciului secret SIS, Vladimír Pčolinský.

Acuzațiile includ delapidarea, scurgerea de informații din poliție către membri ai crimei organizate, abuz în serviciu și sabotaj.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: