joi

2 mai, 2024

15 aprilie, 2024

Ministrul apărării din Ucraina recunoaște că situaţia este „tensionată” pe frontul de est, unde armata rusă, „în superioritate numerică”, exercită în continuare o presiune tot mai mare pentru a cuceri localitatea strategică Ceasiv Iar, în condiţiile în care forţele ucrainene se confruntă cu stocuri reduse de muniţie.

Ministrul Rustem Umerov, scrie The Guardian, a făcut o vizită în zona frontului în care se duc în prezent cele mai grele lupte. Trupele ruse încearcă o străpungere la vest de Bahmut, oraş pe care l-au cucerit în mai 2023, după luni întregi de lupte deosebit de sângeroase şi distrugătoare.


Conducerea militară a Rusiei a dat ordin trupelor sale să captureze localitatea Ceasiv Iar înainte de 9 mai, când în Rusia se sărbătoreşte Ziua victoriei împotriva Germaniei naziste, a declarat comandantul şef al armatei ucrainene, citat de agenţia de presă Unian.

Importanța strategică a Ceasiv Iar

Cucerirea acestei localităţi ar oferi armatei ruse ocazia de a avansa în regiunea Doneţk.

Oraşul Ceasiv Iar, situat pe un deal, se află la mai puţin de 30 de kilometri sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din regiune aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic. Rusia vrea astfel „să creeze condiţiile unei avansări mai profunde” spre Kramatorsk.

În ultimele săptămâni, Moscova revendică periodic capturarea de sate, inclusiv sâmbătă în apropiere de oraşul Avdiivka. Această ofensivă rusească are loc într-un moment foarte delicat pentru armata ucraineană, care în afară de muniţii duce lipsă şi de oameni şi încearcă să recruteze noi soldaţi.


De luni de zile, Kievul cere partenerilor săi mai mult armament şi sisteme de apărare antiaeriană.

„Întreaga lume a văzut ce înseamnă o apărare adevărată”

Preşedintele ucrainean le-a cerut duminică seara aliaţilor săi să ia măsuri pentru a crea o reţea de apărare antiaeriană precum cea a Israelului, care în noaptea de sâmbătă spre duminică a interceptat aproape toate cele peste 300 de drone şi rachete lansate de Iran asupra sa, notează EFE.

„Întreaga lume a văzut ce înseamnă o apărare adevărată. A văzut că este fezabil”, a spus Zelenski, adăugând: „Lumea a văzut, de asemenea, că Israelul nu a fost singur în apărarea sa şi că a fost susţinut de aliaţi!”. Eficienţa demonstrată de apărarea israeliană arată că „unitatea” între aliaţi „oferă cea mai bună apărare”, a subliniat Volodimir Zelenski.

„Iar când Ucraina spune că aliaţii săi nu ar trebui să ignore rachetele şi dronele ruseşti, înseamnă că este nevoie de acţiuni; acţiuni îndrăzneţe”, a remarcat preşedintele ucrainean. „Ucraina, Orientul Mijlociu şi toate celelalte părţi ale lumii merită în egală măsură o pace dreaptă şi durabilă”, a mai spus președintele.

Numai în ultima săptămână, a spus preşedintele ucrainean, Rusia a lansat împotriva Ucrainei 130 de drone kamikaze iraniene Shahed, 80 de rachete şi aproape 700 de bombe aeriene ghidate.

Aceste atacuri s-au soldat din nou cu victime civile şi au distrus sau avariat mai multe centrale electrice din Ucraina, printre alte infrastructuri.

Oraşele ucrainene au continuat să fie ţinta atacurilor aeriene ruseşti.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: