miercuri

24 aprilie, 2024

25 martie, 2020

Sute de cadre medicale au fost contaminate cu Covid-19 si au fost izolate la domiciliu, iar unele spitale au intrat în carantină in corpore – lăsând sistemul sanitar descoperit. Motivele sunt numeroase – de la lipsa echipamentelor de protecție sau depistarea tardivă a unor bolnavi ca fiind infectați cu coronavirus.

Mai multe spitale au intrat în carantină după confirmarea cu Covid-19 a unor pacienți internați cu alte afecțiuni, dar purtători ai noului coronavirus. Acestor bolnavi nu li s-au făcut teste pentru coronavirus întrucât nu se încadrau în definiția suspecților oficială a suspecților, așa cum era ea valabilă până marți, 24 martie –  nu au fost în străinătate și nici în contact direct cu o persoană confirmată ca infectată cu SARS-CoV-2.


Direcțiile județene de sănătate au refuzat efectuarea testării până în momentul agravării stării de sănătate a pacienților respectivi, iar confirmarea tardivă, chiard după deces în cazul a cel puțin unei persoane, a dus la închiderea unor spitale și izolarea personalului.

Pe de altă partea, personalul medical acuză că lucrează în mediu cu risc ridicat, dar nu au primit nici măcar echipamentele minimale pentru a se proteja – măști chirurgicale și mănuși. Cel mai adesea, conducerea acestor spitale, în mare parte numită politic, a încercat să mușamalizeze toate lipsurile, a negat riscul acestor condiții de lucru, și a forțat personalul medical să lucreze.

Toate aceste deficiențe generate de strategia greșită a celor care gestionează combaterea coronavirusului vulnerabilizează într-un moment critic sistemul sanitar aflat în risc de colaps înaintea izbucnirii pandemiei.

România urmează astfel scenariile dramatice din Italia și Spania, unde cadrele medicale sunt victime ale deficitului de materiale de protecție, teste, dar și a greșelilor făcute de guvernanți în gestionarea pandemiei.


În Italia, ultimele cifre arată că peste 5.000 de cadre medicale sunt în prezent infectate cu coronavirus, iar alte 29 au decedat.

În Spania, procentul cadrelor medicale infectate reprezenta 14% din totalul cazurilor confirmate prin teste.

(Citiți și: „Covid-19 în Europa: Italia – număr dublu de decese față de China, Spania a transformat un patinoar în morgă, Germania preia pacienți din Italia, UK face apel la cadrele medicale pensionate”)

În România, procentul cadrelor medicale infectate era marți similar celui din Spania – 14%.

(Citiți și: „Aproape 14% din cazurile de coronavirus confirmate în România sunt la cadre medicale – Institutul Național de Sănătate”)

Spitalul Obregia – 70 de cadre medicale plasate în izolare

La Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” din București, 70 de cadre medicale au fost izolate, după ce miercuri, 25 martie, a ieșit pozitiv la coronavirus testul făcut în urmă cu cinci zile unui bolnav internat pe 19 martie.

Întârzieri ce ce au crescut cu fiecare zi numărul cadrelor medicale și al celorlalți pacienți infectați. Pacientul respectiv a stat în aceste zile cu alte 15 persoane internate.

Din cauza deficitului de kituri de testare și personal pentru efectuarea testelor, cadrele medicale și bolnavii vor fi testați doar dacă vor prezenta simptome ale infectării cu noul coronavirus.

Spitalul de Arși – în carantină, toate cadrele medicale sunt izolate la domiciliu

Tot miercuri a intrat în carantină și Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București, unde a fost transferat în noaptea de 20 spre 21 martie un pacient de 43 de ani  de la Spitalul Judeţean Suceava.

Toate cadrele medicale, au fost plasate în izolare la domiciliu timp de 14 zile.

Spitalul Județean Suceava – o treie din personalul medical contaminat: cea mai mare sursă de coronavirus identificată până acum în România

Suceava a devenit cel mai mare focar de coronavirus din România, cu peste 170 de cadre medicale și pacienți de la Spitalul Județean de Urgență infectați. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a fost și el confirmat pozitiv la testul Covid-19 și este internat.

Rezultatele testelor așteptate miercuri ar putea crește numărul victimelor provocate pe lanțurile de propagare din Spitalul Județean.

Din totalul de 233 de medici, sunt contaminați cel puțin 34 medici de la UPU (Primiri Urgențe) și 49 de asistenți și cadre auxiliare.

Spitalele din zonă au preluat un mare număr de internați de la Suceava și sunt acum copleșite de volumul de muncă și înspăimîntate că ar putea fi și ele infectate.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de “zădărnicirea combaterii bolilor” şi “abuz în serviciu”, prevăzute de Codul Penal, “în sensul că la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”, informează un comunicat al instituţiei.

Anchetă epidemiologică la Spitalul Floreasca – 30 de cadre medicale izolate la domiciliu

Un număr de șapte medici, 23 de asistenți medicali, plus personal auxiliar de la Spitalul Floreasca, cel mai mare spital de urgență din București, sunt izolați la domiciliu pentru că au intrat în contact direct sau indirect cu un pacient testat pozitiv cu coronavirus și decedat luni.

Pacientul infectat a venit la Spitalul Floreasca pentru o altă problemă de sănătate și nu a declarat inițial că ar avea “elemente epidemiologice” care să aibă legătură cu coronavirus, a precizat medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al unității.

“Cei care au intrat în contact nemijlocit cu el sunt 7-8 persoane”, a mai spus Bogdan Oprița.

Spitalul Universitar – 2 pacienți au murit, Secția Nefrologie este încă deschisă

Secția de Nefrologie a Spitalului Universitar din București este deschisă, marți, deși doi pacienți tratați aici și confirmați târziu ca infectați cu coronavirus au murit în ultimele 48 de ore, iar personalul care s-a ocupat de ei nu a purtat echipamente de protecție.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru declară la Europa FM că la Spitalul Universitar din București se desfășoară o anchetă.

Spitalul Sf. Ioan, București – dosar penale pentru abuz în serviciu

Parchetul General precizează, într-un comunicat de presă transmis marți că a fost deschis un dosar penal, ca urmare a unei sesizări făcute la Secţia 26 Poliţie de către mai multe cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan” din Bucureşti cu privire la existenţa unui “cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”.

Se fac cercetări pentru infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu.

Spitalul Gerota – carantină din cauza polițistului pensionar care a ascuns călătoria în Israel

Spitalul Ministerului de Interne a intrat în carantină pe 10 martie, când au fost izolați în interior aproximativ 100 de angajați și pacienți. Un număr de 22 de cadre medicale și managerul unității au fost confirmați cu coronavirus.

Procurorii au deschis dosar penal pe numele fostului ofițer MAI internat la spitalul Dimitrie Gerota care nu i-a informat pe medici că a fost în străinătate și a infectat câteva zeci de persoane.

Bărbatul, de 60 de ani, este pensionar MAI și lucrează la ADP Sector 4.

Spitalul Județean Mehedinți – apel al medicilor, care nu au niciun echipament de protecție

Medicii din Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin au trimis o scrisoare deschisă către Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi şi conducerii spitalului, în care acuză lipsa echipamentelor de protecție, dar și a testelor.

Doctorul Radu Iman, medic chirurg la SJU Drobeta Turnu Severin, a declarat că în spital pot ajunge persoane infectate cu coronavirus, dar care, dacă nu au declarat că vin din străinătate sau că au intrat în contact cu alte persoane ce ar putea avea COVID-19, nu sunt testate. În aceste cazuri, potrivit medicului Radu Iman, toate cadrele medicale se pot îmbolnăvi.

„Pericolul este major, şi nu numai la noi în Severin, în toată România. Noi suntem, practic, fără apărare. Noi nu avem posibilitatea de diagnostic, testarea care trebuia făcută înainte de orice lipseşte sau se face în foarte puţine cazuri, din câte am înţeles, pentru că nu au fost pregătiţi cu teste suficiente. Dacă nu pui întâi diagnosticul, n-ai cum să tratezi un bolnav. Noi nu putem să diferenţiem, dacă n-avem teste, un caz contaminat, de un caz necontaminat. Suntem expuşi şi noi şi întreg personalul şi toţi bolnavii din spital atâta vreme cât vine un bolnav pe care noi nu-l putem testa şi care poate să îmbolnăvească toţi”, a spus marți medicul.

Spitalul Spitalul Municipal Turda – anchetă epidemiologică

Unitatea a întrat în anchetă epidemiologică, după ce un pacient internat pe 16 martie a fost depistat pozitiv cu coronavirus, duminică, 22 martie.

Managerul spitalului din Turda a precizat pentru turdanews.net că a fost solicitată testarea pacientului împotriva Covid-19, încă de la internare, dar DSP și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj Napoca au susținut că nu este necesar, întrucât nu se încadrează în definiția suspecților de infectați cu coronavirus. testul a fost făcut după ce starea pacientului s-a agravat.

Personalul medical din Spitalul Județean Arad – în panică

Un bărbat cu Covid-19 a stat în Spitalul din Arad trei zile, fără să fie testat, și a intrat în contact cu mai multe cadre medicale care l-au tratat și acum se tem că au fost infectate cu SARS-CoV-2.

Bărbatul a fost internat pe 20 martie,în stare gravă, ulterior fiind intubat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). A fost testat de coronavirus abia pe 23 martie, iar rezultatul a fost pozitiv, conform specialarad.ro. Ulterior, el a fost transportat la Timișoara, apoi a murit. A fost decesul cu numărul șase, acum România are 14 decese provocate de noul coronavirus.

Spitalul din Petroșani – 50 de cadre medicale izolate la domiciliu

Secţia Neurologie a Spitalului Petroşani a fost închisă pentru dezinfecţie, la încpeutul lunii, după ce o tânără confirmată cu infecţie cu noul coronavirus și venită din Italia a fost internată aici. 50 de cadre medicale, inclusiv de la Ambulanţă şi o clinică privată din Hunedoara, au fost izolate la domiciliu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Nu era, oare, de asteptat, avand in vedere combinatia de diletantism si tembelism profesional specific romanilor ? Dar nici politicienii nu sunt mai breji, inclusiv cei care, prin profesia lor, se dau „experti” in probleme de medicina sociala. Atat ii duce mintea, atata fac. Masurile stricte – unele absurde – impuse publicului nu vor reusi decat sa incetineasca cresterea numarului de cazuri si pana la urma, pana la descoperirea unui vaccin si vaccinare totala a populatiei, virusul va actiona nestingherit, doar cu o rata ceva mai mica… dar cu ce costuri… Oare de ce numai sud-coreenii – nu si chinezii !! – au inregistrat un succes clar in aceasta lupta ? Simplu: fiindca sunt socialmente disciplinati, fiindca aplica indicatiile cu deplina probitate si fiindca au avut si au resurse ca sa testeze intreaga populatie (care e de 3-4 ori mai numeroasa decat a Romaniei. Ce fac romanii, in schimb ? vedeti bine !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Nu era, oare, de asteptat, avand in vedere combinatia de diletantism si tembelism profesional specific romanilor ? Dar nici politicienii nu sunt mai breji, inclusiv cei care, prin profesia lor, se dau „experti” in probleme de medicina sociala. Atat ii duce mintea, atata fac. Masurile stricte – unele absurde – impuse publicului nu vor reusi decat sa incetineasca cresterea numarului de cazuri si pana la urma, pana la descoperirea unui vaccin si vaccinare totala a populatiei, virusul va actiona nestingherit, doar cu o rata ceva mai mica… dar cu ce costuri… Oare de ce numai sud-coreenii – nu si chinezii !! – au inregistrat un succes clar in aceasta lupta ? Simplu: fiindca sunt socialmente disciplinati, fiindca aplica indicatiile cu deplina probitate si fiindca au avut si au resurse ca sa testeze intreaga populatie (care e de 3-4 ori mai numeroasa decat a Romaniei. Ce fac romanii, in schimb ? vedeti bine !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: