Turcia şi-a consolidat posturile de control de la frontiera cu Siria, în pofida anunţului anterior privind amânarea ofensivei militare.
Echipamente, printre care tancuri şi piese de artilerie, precum şi trupe au sosit în provincia Kilis, situată în sud-estul Turciei, pregătindu-se să sprijine luptătorii din opoziție, în estul țării, după retragerea trupelor americane, scrie CNN.
În interiorul Siriei, luptători ai opoziţiei siriene susţinuţi de Turcia au fost desfăşuraţi în apropierea oraşului Manbij (nordul Siriei), aflat sub controlul kurzilor.
Un oficial kurd din Siria a declarat că grupul său caută ajutor pentru a proteja zonele administrate de kurzi în fața unei eventuale ofensiveTurcești, după retragerea trupelor americane.
Se poartă discuții cu rușii, cu guvernul sirian și cu țările europene, pentru a găsi soluții, a spus oficialul, fără a elabora.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat pe 12 decembrie că ţara sa va lansa o ofensivă militară la Manbij, care se află sub controlul Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG). Ofensiva a fost amânată, la două zile după ce SUA au declarat că îşi retrag trupele din Siria.
Pe 14 decembrie, Recep Tayip Erdogan și omologul său de la Casa Albă au avuto discuție telefonică în care Donald Trump a decis retragerea trupelor americane, scrie CNN.
Președintele turc i-ar fi enumerat problemele generate de prezența SUA în Siria și în Irak, ceea ce l-ar fi iritat pe Donald Trump, care a spus, conform unui oficial american care a avut acces la stenograma convorbirii dintre cei doi: „OK, este toată a voastră. Noi am terminat”.
După câteva zile, președintele Trump a anunțat retragerea din coaliția internațională care acționează în Siria.
De partea cealaltă, Recep Tayip Erdogan a relatat și el fragmente din discuție și spune că Donald Trump l-ar fi întrebat dacă Turcia este în stare să elimine total gruparea Stat Islamic, la care liderul turc i-a răspuns:
„Am mai făcut asta în trecut și o vom face și acum, dacă avem sprijinul vostru logistic”.