Viciile generează peste 6% din bugetul României – cam cât cheltuielile de Apărare

Peste 17 miliarde de lei s-au colectat la buget anul trecut din așa-numitele ”taxe de viciu”, respectiv accizele la tutun, băuturi alcoolice și taxele pe… Mai mult›
05.04.2021
Pierdere de competitivitate față de Ungaria și Polonia: Rata de schimb reală efectivă – indicator critic pentru România

România și-a îmbunătățit pe parcursul ultimilor ani la nivel regional competitivitatea față de Cehia și Bulgaria, dar a pierdut teren în raport cu Croația, Polonia… Mai mult›
04.04.2021
2020 – 9 pensionari la 10 salariați. S-a înregistrat cea mai mare creștere din ultimii 10 ani a pensiei medii

Anul trecut, pensia medie a crescut cu 16,1%, cea mai mare valoare din ultimii zece ani, potrvit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. Puterea… Mai mult›
31.03.2021
DOCUMENT / Încă o strategie europeană pentru care trebuie să se pregătească România: Interzicerea a noi produse chimice considerate periculoase pentru sănătate

Noi probleme s-ar putea adăuga în economie – în industria alimentară, în agricultură și în industria chimică, atunci când va intra în vigoare noua strategie… Mai mult›
31.03.2021
Sindicatele din penitenciare: Doar 79 de deținuți sunt condamnați pentru abuz în serviciu, nu câteva mii, cum a declarat Liviu Dragnea: niciunul din ei nu a furat bani de la copii
de Vladimir Ionescu , 23.6.2018
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) precizează că în acest moment sunt încarcerați doar 79 de deținuți condamnați pentru abuz în serviciu, nu mii, așa cum a afirmat Liviu Dragnea vineri seara.
De asemenea, comunicatul sindicaliștilor atrage atenția că liderul PSD, care le-a cerut scuze ”miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional”, ar trebui să le ceară iertare ”victimelor infracțiunilor și românilor pe care i-a înșelat”.
Ei fac referire la copiii aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, întrucât din banii destinați acestora au fost plătite cele două angajate ale instituției care lucrau, în realitate, la organizația PSD Teleorman.
Liviu Dragnea a fost condamnat joi la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în acest caz, deoarece el, având la vremea respectivă calitate de președinte al organizației locale a PSD și președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi făcut presiuni asupra directoarei DGASPC pentru menținerea în funcție a celor angajate fictive.
“Banii destinați copiilor orfani sau plasați în grijă statutului ori a persoanelor defavorizate, au fost astfel folosiți în interes de partid pentru plata unor sinecuristi”, explică sindicaliștii.
Prezentăm comunicatul FSANP:
Liviu Dragnea ar trebui să ceară scuze victimelor infracțiunilor și românilor pe care i-a înșelat. La 30 ianuarie 2018 se aflau exact 73 de condamnați pentru abuz în serviciu în penitenciare. Niciunul n-a deturnat banii copiilor defavorizați.
Domnul Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților și recent condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru infracțiuni de abuz în serviciu, a declarat că își cere “iertare de la miile de români, care unii stau în pușcărie pe un articol neconstituțional, alții sunt târâți prin tribunale pe baza acelorași articole sovietice (…)”.
Nu comentăm construcția frazei, emoția momentului explică scăpările, dar, pentru conformitate, precizăm că în penitenciarele românești, la 30 ianuarie 2018, se aflau în detenție exact 73 de condamnați la pedepse cu închisoarea între 2 și 5 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Această cifră s-a redus sensibil după aplicarea legii recursului compensatoriu.
În penitenciare sunt în schimb mii de criminali (6156), tâlhari (4387), condamnați pentru furturi (5190), violatori (1979), traficanți de droguri (1434) și condamnați pentru înșelăciune (997). Nu există niciun motiv ca cineva să le ceară scuze. Nici măcar un viitor coleg, actual demnitar al Statului Român.
Reamintim că, după aplicarea legii grațierii mascate, 1 din 5 condamnați pentru infracțiunile de mai sus au fost puși în libertate. Astăzi sunt așadar liberi pe stradă și comit alte infracțiuni mii de criminali, violatori, tâlhari și hoți. Statistic peste 70% din cei peste 5.000 de beneficiari se vor întoarce făcând alte mii de victime.
Ca o curiozitate statistică, domnul Liviu Dragnea este singurul condamnat pentru infracțiuni de abuz în serviciu care a instigat la deturnarea banilor destinați pentru asistență socială. Banii destinați copiilor orfani sau plasați în grijă statutului ori a persoanelor defavorizate, au fost astfel folosiți în interes de partid pentru plata unor sinecuristi.
În acest context, îl informăm pe domnul Liviu Dragnea că Penitenciarul Giurgiu are un grad de ocupare de 87,21%, dar că ministrul Justiției a avut grijă să-l clasifice că fiind în condiții improprii, deși este unul dintre cele 3 penitenciare construite după 1989. Va avea, deci, spațiu suficient și va beneficia și de reducere de pedeapsa dacă va fi repartizat la acest penitenciar pe baza criteriului domiciliului.
Așadar, dacă simte nevoia să ceară cuiva iertare, îi recomandăm domnului Liviu Dragnea să se aibă în vedere milioanele de români pe care i-a mințit, zecile de mii de victime ale infracțiunilor care n-au primit nicio despăgubire și miile de angajați din penitenciare care, deși lucrează în condiții improprii, încă mai au de recuperat o datorie de peste 1 milion de ore suplimentare neplătite. Ar fi un început.
Din păcate, însă, n-o va face. A inventat “statul paralel” așa cum înaintași ai domniei sale au inventat “agenturili străine”, ori – mai târziu, după Revoluție – “elementele reacționare”.