duminică

28 aprilie, 2024

14 martie, 2022

Simtel Team va construi o instalaţie fotovoltaică pe acoperișurile clădirilor CTP România din parcul industrial CTPark Bucharest West, de pe Autostrada A1, scrie News.ro.

”Simtel Team (BVB: SMTL), companie românească de inginerie şi tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, anunţă semnarea unui parteneriat cu dezvoltatorul de spaţii industriale şi logistice CTP România privind construirea şi instalarea unor instalaţii fotovoltaice pe clădirile companiei situate în parcul industrial CTPark Bucharest West, amplasat pe Autostrada A1, la km 23”, anunţă compania.

Instalaţiile fotovoltaice vor fi proiectate şi construite de Simtel Team pe 11 clădiri din cadrul parcului industrial CTPark Bucharest West şi vor avea o putere instalată de 11 MWp, ceea ce însumează aproximativ 30.000 de panouri fotovoltaice.


În primul an de funcţionare, energia produsă va fi de 13.524.000 kWh, practic, poate alimenta echivalentul a 3.705 gospodării şi reduce emisiile de dioxid de carbon în atmosferă cu 17.581 tone pe an. Odată cu finalizarea lucrărilor, acesta va fi cel mai mare proiect fotovoltaic românesc construit pe acoperiş.  

„Eficientizarea consumului de energie devine o prioritate pentru tot mai multe afaceri din România, precum şi din străinătate. În ultima perioadă, pe fondul creşterii preţurilor la energia produsă din surse convenţionale, dar şi a directivelor europene cu privire la protejarea mediului înconjurător, solicitările pentru construirea de capacităţi de producţie de energie regenerabilă prin instalarea de centrale electrice fotovoltaice sunt pe un trend ascendent.

În cadrul Simtel milităm pentru independenţa energetică şi protejarea mediului. Acest proiect este unul ambiţios şi setează trendul de eficientizare a consumului de energie al spaţiilor logistice”, a declarat Iulian Nedea, cofondator şi CEO al Simtel Team.

Simtel Team va fi responsabilă de lucrările de inginerie, proiectare, achiziţii echipamente şi materiale, montaj, testare şi punere în funcţiune pentru implementarea la cheie a instalaţiei fotovoltaice. După finalizarea lucrărilor, compania va asigura mentenanţa panourilor fotovoltaice, ce presupune monitorizarea 24/7, remedieri corective de orice tip realizate în 24 de ore şi revizii anuale pentru a preveni apariţia oricăror altor potenţiale situaţii neplăcute în viitor.


În ultimii trei ani, Simtel Team a proiectat şi instalat pentru beneficiari peste 30 MWp de centrale electrice fotovoltaice, ce însumează peste 70.000 panouri fotovoltaice. Acestea produc anual peste 37.000 MWh şi reduc emisiile de dioxid carbon în atmosferă cu aproximativ 50.000 tone. Prin urmare, beneficiarii economisesc anual energie în valoare de peste şapte milioane de euro pe care nu o mai plătesc către furnizorii clasici de energie.

În 2021, Simtel Team a semnat o serie de parteneriate semnificative pentru construirea de instalaţii fotovoltaice în România. În prima parte a anului compania a finalizat instalarea pentru Kaufland România a peste 1.300 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de 490,5 kWp, pe acoperişurile a două magazine din Bucureşti şi Focşani. De asemenea, Simtel Team a semnat un parteneriat cu Dedeman pentru construcţia de centrale electrice fotovoltaice pe acoperişurile celor 44 de magazine din România.

În plus, la finalul anului 2021, Simtel Team a câştigat o nouă licitaţie privind construirea şi instalarea de centrale electrice fotovoltaice cu o putere instalată cuprinsă între 50 şi 100 kWp pentru magazinele Penny din România. Tot în aceeaşi perioadă, compania a mai semnat un contract semnificativ cu Fan Courier pentru instalarea unei centrale electrice fotovoltaice cu o putere totală instalată de 2.199,95 kWp pentru două depozite, acoperişul punctului de lucru şi parcarea sediului Fan Courier din Bucureşti.   

Simtel Team este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 iulie 2021 sub simbolul bursier SMTL, iar în prezent compania are o capitalizare de piaţă de peste 160 milioane de lei. Începând cu 11 octombrie 2021, acţiunile SMTL sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti pentru piaţa AeRO.

CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator şi administrator de spaţii industriale şi logistice din Europa după suprafaţa închiriabilă, având un portofoliu peste 8 milioane mp în zece ţări la data de 31 decembrie 2021. Compania plănuieşte să-şi extindă portofoliul la 10 milioane mp până la sfârşitul anului 2022.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: