vineri

26 aprilie, 2024

7 octombrie, 2014

Update: Senatorul PNL Roşca Stănescu s-a prezentat la IPJ Ilfov, de unde a fost  dus, sub escortă, la Penitenciarul Rahova.

„Mi-am făcut bagajele şi mă pregătesc de drum. Înainte însă doresc să le transmit tuturor celor care mă cunosc, dar şi cetăţenilor care nu mă cunosc câteva gânduri (…) Astăzi am aflat că sunt condamnat, astfel încât mă pregătesc pentru a mă duce la penitenciar. Începând de mâine, voi fi dincolo. Şi voi încerca să mă adresez de acolo, când şi cum voi putea, opiniei publice”, a anunţat Sorin Roşca Stănescu într-un comunicat de presă transmis înainte de a se prezenta la Poliţie.

Senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat marţi la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare în Dosarul Rompetrol, iar fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, care execută în penitenciar pedeapsa primită în Dosarul ICA, a fost condamnat la doi ani şi opt luni.


Instanţa Curţii de Apel Buureşti l-a condamnat marţi pe Sorin Roşca Stănescu la doi ani şi patru luni de închisoare, pentru utilizare a informaţiei privilegiate şi aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar pe Sorin Pantiş – la doi ani şi opt luni, pentru manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Sorin Pantiş execută condamnarea la şapte ani închisoare primită în Dosarul privatizării ICA, caz în care Dan Voiculescu a primit şi el o pedeapsă de 10 ani după gratii.

În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au lăsat nesoluţionată partea civilă legată de Patriciu.

Ceilalţi inculpaţi:


Alexandru Bucşă, vicepreşedinte The Rompetrol Group Olanda – şase ani, cu executare

Petrică Grama, fost director al Direcţiei Generale a Bugetului de Stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – 2 ani şi 4 luni, cu executare

Iulian Florin Aldea – broker, 5 ani de închisoare, cu executare

Claudiu Simulescu – reprezentantul societăţii de investiţii financiare TVM , 4 ani de închisoare, cu executare

Gabriela Anghelache, fost preşedinte CNVM – 3 de inchisoare cu suspendare

Paul Gabriel Miclăuş, membru al CNVM la data faptelor – 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului şi achitat pentru aderare la un grup infracţional organizat

Irina Mihaela Popovici, fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM) – 3 ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului

Victor Eros, fost membru CNVM – 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului

Cerasela Rus, agent de servicii de investiţii financiare şi trader la SSIF Alpha Finance la data faptelor – 3 ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru aderarea la un grup infracţional organizat

Elan Albu, fostă şef Corpul de control al CNVM, a fost achitată

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut, la ultimul termen de judecată, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.

Procurorul DIICOT a susţinut că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată. Acesta a cerut ca Victor Eros, Gabriela Anghelache şi Alexandru Bucşă să primească pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege pentru faptele de care sunt acuzaţi, iar Petrică Grama să primească o pedeapsă cu suspendare.

În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.

Totodată, instanţa i-a achitat atunci şi pe ceilalţi 12 inculpaţi – Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Anghelache şi Mihaela Popovici.

Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiate pretenţiile civile formulate de Ministerul Finanţelor, precum şi cererea DIICOT de confiscare a sumei de 9.885.496 de euro şi de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Dinu Patriciu, Alexandru Bucşă, Petrică Grama şi Iulian Aldea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: