sâmbătă

20 aprilie, 2024

21 februarie, 2017

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat marţi, definitiv, la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), pentru delapidare și spălare de bani.

Sentința de la Curtea de Apel București este mai mare decât cea primită în prima instanță (șase ani şi patru luni de închisoare), care a fost contestată de Vîntu, și este a treia condamnare a fostului milionar.

„Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare”, se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel.


Magistraţii au mai dispus menţinerea sechestrului până la concurenţa sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A.

Ce spunea judecătorul Tribunalului Municipiului București despre fapte lui Vîntu din dosarul FNI:

Sorin Ovidiu Vîntu a intrat în posesia sumelor de bani scoase nelegal din patrimoniul FNI, prin intermediul lui Nicolae Popa sau al societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, și apoi  folosit „mai multe mecanisme prin care a reciclat aceste sume, cu scopul de a le ascunde adevărate provenienţă infracţională”.

Deşi ştia că banii proveneau din delapidarea săvârşită de Nicolae Popa, infracţiune pentru care acesta a şi fost condamnat, Sorin Ovidiu Vîntu a ascuns şi disimulat această sumă prin multiple operaţiuni de dispoziţie şi de circulaţie a proprietăţii unor bunuri ori ale drepturilor asupra acestora, fiind astfel întrunite elementele de conţinut ale infracţiunii de spălare a banilor.


Omul de afaceri, fost proprietar al Realitatea Tv și al mai multor publicații, se află în penitenciarul Rahova unde execută o altă condamnare, din 22 iulie 2016, în dosarul Petromservice. În acest caz, el a primit şase ani şi două luni de închisoare, iar fostul lider CNSLR-Frăția Liviu Luca, şase ani de detenţie.

Prima condamnare de după Revoluție a lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost cea în cazul șantajării lui Sebastian Ghiță, doi ani închisoare, urmată de alți doi ani primiți, în ianuarie 2014,  în dosarul favorizării fugarului Nicolae Popa.

Condamnarea de marți a fost pronunțată într-unul dintre cele mai spectaculoase cazuri, cel al devalorizării FNI (în 2000), dosar trimis în instanță în 2012.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: