vineri

29 martie, 2024

13 februarie, 2017

Senatul are pe masă un nou proiect de modificare a Codului penal

Pe fondul dezbaterilor ample provocate în societate de acțiunea PSD de a modifica prin Ordonanță de Urgență Codul penal, UDMR  are propria variantă de modificare a acestui cod, variantă care, sub pretextul ”armonizării cu legislația europeană”, conține prevederi la fel de discutabile, dar de altă natură, ca cele pe care guvernul ALDE-PSD a încercat să le impună.

Proiectul susținut exclusiv de UDMR, depus la Biroul Permanent al Senatului pe data de 8 februarie, vizează modificări de substanță în ceea ce privește judecarea cauzelor în care persoana acuzată se sustrage procesului de judecată.

Uniunea are un fost deputat aflat în această situație- Marko Attila Gabor- care, la fel ca Sebastian Ghiță, a fugit din țară în momentul în care era iminentă declanșarea cercetării pentru abuz în serviciu.


Potrivit proiectului de lege, UDMR propune, între altele, următoarele modificări la art 364 CP, unde s-ar adăuga următoarele alineate:

  • Persoana poate fi condamnată în lipsă numai dacă a fost citată în mod legal pentru fiecare fază a judecății sau a intrat prin alte mijloace oficiale în posesia unor informații cu privire la locul și data procesului, a fost informată despre posibilitatea pronunțării unei hotărâri în lipsă, precum și dacă a fost reprezentată de un avocat ales sau desemnat din oficiu și a beneficiat de apărare corespunzătoare în cadrul procesului.
  • Procedura de punere în executare a unei hotărâri definitive pronunțate în lipsa inculpatului poate fi declanșată numai dacă i s-a comunicat hotărârea și numai după ce  a fost informat în mod expres cu privire la o nouă procedură de judecată sau la o cale de atac, la care are dreptul să se prezinte și care permite o nouă stabilire a fondului cauzei, inclusiv examinarea unor probe noi care pot duce la schimbarea hotărârii inițiale, respectiv dacă persoana în cauză declară în mod expres că nu contestă decizia sau nu  solicită o nouă procedură de judecată ori nu introduce o cale extraordinară de atac în termen de 30 de zile de la primirea informației legate de hotărâre.

La art 446 CP se introduce un nou alineat:

  • Persoana prevăzută la alin (1), (2) are dreptul la un nou proces la care să fie prezentă și care i-ar permite o nouă stabilire a fondului cauzei, inclusiv examinarea unor probe noi, fapt care ar putea duce la schimbarea hotărârii inițiale.

Proiectul UDMR mai vizează și introducerea magistraților în categoria celor cărora li se aplică pedepse pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Pentru aceasta, propune UDMR, trebuie să se demonstreze: ”cu rea-credință sau gravă neglijență a comis una din acțiunile care au condus la situația generatoare de daune”.

Descărcați AICI proiectul UDMR

Descărcați AICI expunerea de motive

De precizat: inițiativa a mai fost înregistrată de UDMR în aprilie 2016, primind la Senat aviz favorabil de la Comisia pentru drepturile omului, dar vblocată la Comisia juridică. În decembrie 2016, Biroul Permanent al Senatului a clasat inițiativa UDMR.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: