3 februarie, 2016

gabriel-opreaSenatorii au încuvințat miercuri solicitarea DAN de începere as urmăririi penale a fostului vicepremier și ministru de Interne, Gabriel Oprea. În favoarea solicitării DNA s-a pronunțat o majoritate de 102 senatori.

Senatorii au discutat și votat miercuri solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului UNPR Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, acuzat de abuz în serviciu pentru folosirea coloanelor oficiale

La şedinţa plenului şi-au înregistrat prezenţa 124 de senatori. Votul a fost secret, iar pentru încuviinţarea solicitării Justiţiei era nevoie de votul majorităţii celor prezenţi, în condiţiile de cvorum. PNL şi PSD au anunţat în prealabil că votează pentru cererea procurorilor.


Dezbaterea din plenul Senatului a avut loc la scurt timp după ce preşedintele UNPR Gabriel Oprea şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au amânat semnarea acordului de colaborare între PSD şi UNPR pentru alegerile parlamentare din această toamnă. Documentul urma să fie parafat miercuri, la ora 9.30. În urma unor discuţii între liderii celor două formaţiuni, s-a stabilit ca negocierile de semnare a procotolului să fie reluate după votul din Senat.

Comisia juridică a Senatului a avizat, marţi, favorabil, cu 9 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere cererea procurorilor de începere a urmăririi penale a fostului ministru de Interne. Votul comisiei este consultativ.

Scandalul coloanelor oficiale a fost provocat de moartea polițistului Bogdan Gigina, pe data de 20 octombrie 2015, care însoțea coloana oficială a vicepremierului în București.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 26 octombrie 2015 că a avut o întâlnire, la Cotroceni, cu vicepremierul Gabriel Oprea, pe care l-a sfătuit să-și dea demisia „pentru proasta gestionare” a crizei apărute după moartea polițistului Bogdan Gigina.


La câteva ore după ce șeful statului îi solicitase demisia, vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat într-un comunicat că nu va demisiona întrucât nu se simte vinovat. Era prima reacție a vicepremierului Gabriel Oprea referitoare la accidentul produs pe 20 octombrie.

În săptămâna scursă de la accident, în presă au apărut mai multe declarații date sub protecția anonimatului potrivit cărora ministrul Oprea se deplasa zilnic în coloană oficială, iar în seara respectivă nu venea de la un eveniment de securitate națională, cum a pretins MAI, ci de la un restaurant.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: