joi

18 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

20 februarie, 2016

Pop Liviu MarianÎn plină controversă privind imobilele confiscate de stat de la companiile familiei Voiculescu, senatorul PSD Liviu Pop a depus la finele săptămânii în Parlament un proiect de lege prin care bunurile imobile confiscate şi ajunse în proprietatea privată a statului ar putea fi transmise în domeniul public al statului, respectiv în administrarea autorităţilor centrale şi locale de interes naţional.
Potrivit proiectului, acest lucru va putea fi făcut prin  hotărâre de guvern iniţiată de Ministerul Finanţelor la cererea respectivelor entităţi beneficiare.

Liviu Pop susţine că a decis să iniţieze proiectul de lege după ce Curtea Constituţională a stabilit că prevederile unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului din 2015 cu privire la destinaţia unor bunuri confiscate nu respectă Constituţia.

Senatorul susţine că legea ar permite darea în folosinţă a imobilelor confiscate unor autorităţi centrale sau locale care plătesc la ora actuală chirii pentru spaţiile pe care le ocupă. Întrebat dacă legea are vreo legătură cu situaţia trustrului de presă Intact, Liviu Pop a precizat că „nu ştiu lucrul acesta. Am depus proiectul de lege după ce l-am auzit pe premier că Ordonanţa 7 din 2015 a fost declarată neconstituţională (…). Nu ştiu în ce măsură ajută pentru că este vorba despre trecerea imobilelor din patrimoniul privat în patrimoniul de stat. Nu este cazul Antenelor”.


Expunerea de motive:

  • „Având în vedere trecerea în proprietatea privată a statului, prin confiscare, a unor bunuri imobile, luând în considerare necesarul de spaţii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi alte instituţii publice de interes naţional, după caz, sau pentru regiile autonome de interes naţional, în condiţiile în care unele locaţii actuale sunt improprii desfăşurării activităţii în condiţii optime sau unele imobile au fost retrocedate în condiţiile legii, aspecte care afectează buna desfăşurare a activităţilor entităţilor respective şi îndeplinirea atribuţiilor legale ale acestora şi, totodată, generează cheltuieli suplimentare de funcţionare, care grevează bugetul de stat, având în vedere nivelul redus al cheltuielilor bugetare pentru finanţarea investiţiilor destinate asigurării spaţiilor de funcţionare ale autorităţilor administraţiei publice şi ale altor instituţii publice de interes naţional, ţinând seama de:

creşterea exponenţială a volumului bunurilor confiscate care fac obiectul valorificării de către aparatul propriu al organelor de valorificare din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

menţinerea unor costuri ridicate pentru conservarea bunurilor confiscate până la momentul valorificării acestora;

principiul economicităţii, eficienţei şi eficacităţii utilizării resurselor alocate de valorificare a bunurilor intrate, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului;


necesitatea reducerii costurilor administrative şi birocratice.”

Ce prevede proiectul

Art. 1

(1) Bunurile imobile intrate, prin conficare, în proprietatea privată a statului pot fi transmise în domeniul public al statului şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale, altor instituţii publice de interes naţional, după caz, sau regiilor autonome de interes naţional, denumite în continuare entităţi beneficiare, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile legii.

(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se dau în administrare entităţilor beneficiare, la solicitarea acestora, la valoarea stabilită potrivit art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată.

Art. 2

(1) Bunurile imobile ce fac obiectul prezentei legi se preiau pe bază de proces-verbal de predare-primire încheiat între organul de valorificare şi entitatea beneficiară. În toate cazurile, termenul de predare-primire este de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 1 alin (1).

(2) În situaţia în care procesul-verbal de predare-primire nu este încheiat în termenul stabilit de hotărârea Guvernului prevăzută la art. 1 alin. (1), bunurile revin de drept în proprietatea privată a statului şi pot fi valorificate  conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007, republicată.

Art. 3

(1) Bunurile imobile confiscate aflate în procedura de valorificare prin licitaţie publică la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007, republicată, până la finalizarea procedurii de licitaţie publică.

(2) Dacă procedura de valorificare prin licitaţie publică nu s-a finalizat cu adjudecarea bunului imobil, acesta poate intra sub incidenţa prevederilor prezentei legi.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Scumpirea energiei electrice a fost amplificată de mecanismul formării prețurilor adoptat în UE („pay as clear”), care promovează alinierea prețurilor angro la cel mai mare cerut pe piață.

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: