Ultimul proiect din primul pachet legislativ referitor la Justiție a fost adoptat joi în Senat, cu 81 voturi „pentru” (PSD, ALDE, UDMR) şi 28 voturi „împotrivă” (PNL, USR), și pleacă spre promulgare.
Conform Articolului 77 din Constituție, președintele are la dispoziție 20 de zile pentru promulgare, sau:
- poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea, după care este obligat să o promulge
- poate cere verificarea constituţionalităţii legii
Din momentul revenirii de la reexaminare/ după primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea, șefului statului este obligat să promulge legea în termen de 10 zile.
Modificările la Legea 317/2004 privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a trecut afără modificări semnificative faţă de forma aprobată de Camera Deputaților.
Inspecţia Judiciară a rămas în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii.
Şerban Nicolae a fost senatorul cel mai activ, reformulând mai multe amendamente, care au fost toate acceptate de plen.
Și la această ședință s-au înregistrat incidente – Florina Presadă, senator USR, a fost jignită de Liviu Brăiloiu (PSD), când i-a dăruit un exemplar din Ferma Animalelor, una dintre cărțiile lui George Orwell.
„Ceea ce a spus domnul Brăiloiu nu poate fi reprodus. Pot să vă relatez, în schimb, contextul. Şi anume, noi, membrii grupului senatorial al USR ofeream cărţi membrilor Senatului de la PSD. Este vorba despre „Ferma Animalelor”, de George Orwell. O serie de senatori PSD au aruncat cărţile pe jos, mă refer la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, chiar doamna Arcan, de asemenea. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte şi să mă injure.
Nu este prima dată, voi face o plângere împotriva dumnealui la Biroul Permanent, unde există un Regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era preşedinte de şedinţă, să suspende şedinţa, însă a refuzat să facă acest lucru”, a declarat ulterior Florina Presadă, citată de Mediafax.
Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației și fost rector al Universității Politehnica București, precum și minsitru Florian Bodog, au aruncat celebrul volum pe covorul sălii de ședință.