vineri

19 aprilie, 2024

14 iunie, 2013

Șeful Autorității Naționale a Vămilor, Dorel Fronea, a demisionat din funcție, iar o decizie a premierului Ponta i-a acceptat cererea. De asemenea, la Autoritatea Națională Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), premierul l-a numit președinte pe social-democratul Vladimir Mănăstireanu, care era vicepreședintele autorității.

Decizia de eliberare din funcție a fost semnată miercuri de premierul Victor Ponta, la cererea lui Fronea (foto).

Susținut de PNL, Dorel Fronea fusese și director executiv al Vămii București, în perioda 2005-2007, în guvernarea Tăriceanu, iar în anul 2007 fostul premier liberal l-a numit pe Fronea secretar general al Ministerului Justiției.


Liberalii au pierdut și funcția de președinte al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). După ce Mihai Țurcanu, care era susținut de PNL, a demisionat de la conducerea ANSVSA, premierul Victor Ponta l-a numit vineri pe social-democratul Vladimir Mănăstireanu la conducerea Autorității.

În martie, Mihai Țurcanu a demisionat de la șefia ANSVSA, ca urmare a scandalului mai mult mediatic al laptelui contaminat cu aflatoxină, însă premierul Ponta l-a luat pe liberal consiler la cabinetul său.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: