miercuri

17 aprilie, 2024

25 noiembrie, 2019

Secretarul american al apărării, Mark Esper, i-a cerut demisia şefului Marinei SUA, Richard Spencer (foto), după un dezacord legat de excluderea unui soldat de elită care fusese graţiat de preşedintele Donald Trump, a anunţat duminică Pentagonul.

Mark Esper „a cerut demisia secretarului Marinei, Richard Spencer, după ce şi-a pierdut încrederea în el în urma lipsei de sinceritate în conversaţiile cu Casa Albă despre modul în care este tratat cazul Navy Seal Eddie Gallagher”, a informat Pentagonul.


La rândul său, Richard Spencer a scris în demisie: „Nu mai împărtășesc, cu comandantul șef care m-a numit, aceeași viziune privind principiul-cheie al bunei ordini și discipline”.

În locul lui Rivhard Spencer a fost numit, Kenneth Braithwaite, amirat în rezervă ce ocupa până acum funcția de ambasador în Norvegia.

Donald Trump a graţiat recent doi militari judecaţi în cazuri de crime de război şi i-a redat gradul unui al treilea. Decizia a fost luată în pofida unor obiecţii ale unor șefi din Pentagon şi din rândul armatei, dar a fost susţinută de conservatori, inclusiv de parlamentarii republicani.

Cele trei cazuri ale lui Clint Lorance, Mathew Golsteyn şi Edward Gallagher nu au legătură unul cu altul. Două au avut loc în Afganistan şi al treilea în Irak.


Edward Gallagher nu a fost găsit vinovat de crimă în acest an, dar a fost condamnat pentru o infracţiune mai puţin gravă şi a fost retrogradat. Comandantul Gallagher fusese acuzat de înjunghierea unui captiv și de deschiderea focurilor de armă asupra civililor irakieni.

În timpul procesului, medicul de război Corey Scott a declarat, în schimbul acordării imunității, că l-a văzut pe Gallagher cum l-a înjunghiat pe adolescentul irakian captiv, imediat după ce doctorii îi trataseră rănile.

Când comandantul s-a întors și a plecat de lângă captiv, Scott susține că l-a deconectat de la tubul de oxigen, pentru ca acesta să nu sufere. Scott, care nu a fost crezut de procurori că el l-a ucis pe tânăr, a afirmat că victima ar fi putut să supraviețuiască rănilor de cuțit, însă a luat acestă hotărâre crezând că va fi torturat de forțele irakiene dacă ar fi supraviețuit.

Prin decizia sa, preşedintele Trump i-a redat comandantului Edward Gallagher gradul pe care îl deţinea anterior.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: