luni

22 aprilie, 2024

20 martie, 2018

Inspecția Judiciară face verificări în 10 cazuri legate de activitatea mai multor procurori din cadrul structurii teritoriale a DNA din Ploiești, printre care și cea a procurorului-șef al Secției, Lucian Onea.

Inspecția Judiciară, spune Digi24,  a descoperit indicii care au dus la începerea cercetării disciplinare în cazul lui Lucian Onea, și procurorului Alfred Savu – tot de la DNA Ploiești, precum și al fostului procuror Mircea Negulescu, exclus din magistratură prin decizia CSM pentru abateri judiciare (decizie contestată, aflată acum în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție).

La finalul acestei cercetări, magistrații vor decide dacă se impune să trimită cazul la CSM, prin secția disciplinară pentru procurori, sau dacă acest caz va fi clasat.


Inspecţia s-a sesizat din oficiu în februarie, după ce Vlad Cosma (condamnat în prima instanță la cinci ani închisoare), a acuzat că procurori de la Ploiești ar fi investigat dosare în baza unor “probe fabricate” pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, printre care și Sebastian Ghiţă.

Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosare.

Lucian Onea a negat toate acuzațiile, în cadrul unei conferințe de presă organizată după difuzarea primelor înregistrări deținute de Vlad Cosma.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: