vineri

29 martie, 2024

12 iulie, 2021

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE) Christine Lagarde i-a anunțat pe investitori că în zece zile va face noi precizări cu privire la pachetul de stimuli monetari derulat în prezent de instituție, dar și cu privire la potențiale măsuri avute în vedere pentru sprijinirea economiei zonei euro după finalizarea actualului program, notează presa internațională.

Într-un interviu acordat Bloomberg, Lagarde a declarat că viitoarea ședință de politică monetară a BCE, de pe 22 iulie, va aduce ”niște schimbări și variații interesante”. Anunțul i-a surprins pe analiști care se așteptau ca ședința să nu aducă nicio noutate ieșită din comun.

”Va fi o ședință importantă”, a comentat Lagarde duminică, la Veneția, în urma unei reuniuni cu miniștrii de finanțe și guvernatorii G20. ”Având în vedere persistența de care va trebui să dăm dovadă pentru a ne îndeplini obiectivul asumat, strategia noastră de comunicare va fi revizuită cu certitudine”, a comentat șefa BCE.


Finalizarea neașteptat de rapidă a analizei de strategie a BCE, încheiată săptămâna trecută, a alimentat imediat speculații cu privire la planurile instituției, odată ce economia zonei euro își va reveni din șocul generat de criza sanitară. Analiza a inclus și considerații cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra politicii monetare.

Christine Lagarde a precizat că se așteaptă ca actual program de achiziție de obligațiuni demarat de BCE în pandemie, de 1.850 de miliarde de euro să fie menținut cel puțin până în martie 2022. Acesta ar putea fi urmat de ”o tranziție către un format nou”, a adăugat Lagarde, fără a oferi alte detalii.

Cu toate acestea, șefa BCE a refuzat să speculeze cu privire la momentul în care stimulii monetari ar putea fi retrași, precizând că tulpina delta generează noi riscuri cu privire la revenirea la o viață normală. Cu toate că inflația va crește în acest an, BCE se așteaptă în continuare că această evoluție să fie tranzitorie.

”Trebuie să fim foarte flexibili și să nu creăm așteptări conform cărora exitul se va produce în următoarele săptămâni, luni”, a comentat Lagarde.


Abordarea BCE este diferită de cea a altor mari bănci centrale, notează Bloomberg, punctând că Rezerva Federală din SUA discută deja despre retragerea stimulilor odată ce creșterea economică și inflația își fac simțită prezența.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: