vineri

29 martie, 2024

4 noiembrie, 2017

TVR Craiova a început construcția unui nou sediu, în vaoare de peste 1,1 milioane euro, banii provenind din fondurile televiziunile publice.

Suprafaţa desfăşurată a noului sediu va fi de aproximativ 2.000 de metri pătraţi şi va cuprinde două studiouri TV – unul de 240 de metri pătraţi pentru realizarea emisiunilor şi unul de 50 de metri pătraţi pentru transmiterea jurnalelor de ştiri.

Clădirea este destinată atât spaţiilor de producţie, cât şi celor de birouri pentru personalul editorial, tehnic şi administrativ.


Potrivit Televiziunii Române, realizarea construcţiei noului sediu a fost o prioritate pentru actuala echipă managerială a studioului TVR Craiova, având în vedere condiţiile dificile şi spaţiul restrâns în care jurnaliştii îşi desfăşoară în prezent activitatea, într-o clădire distrusă parţial de un incediu în anul 2005.

Studioul teritorial TVR Craiova a fost cel de-al patrulea post regional deschis de Televiziunea Română. Prima transmisie a avut loc la 1 decembrie 1998, studioul având o zonă de activitate ce acoperă şapte judeţe din sud-vestul României – Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş şi Teleorman.

TVE este finanțată de la buget, iar la sfârșitul lunii martie a achitat integral, din suvenție, datoriile istorice către bugetul de stat, care se ridicau la 522 de milioane de lei.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: