Consiliul Local al Sectorului 1 a mandat-o marți pe Clotilde Armand, cu 17 voturi pentru și nouă abțineri, să ceară în instanță rezilierea contractului pe care firma de salubritate Romprest l-a obținut în 2008.
Anunțul a fost făcut de primarul Clotilde Armand, pe Facebook:
Dincolo de linșaj mediatice, dincolo de jignirile și calomniile împotriva mea, după lungi bătălii, după ziua de vineri când consilierii PSD și PNL nu s-au prezentat la ședința de consiliu și au făcut front comun pentru compania care șantajează autoritatea locală și cetățenii din București, astăzi Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat primarul Sectorului 1 în vederea unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1.
De astăzi, primarul poate solicita Justiției rezilierea contractului cu Romprest.
Au votat pentru inclusiv consilieri PNL și PSD, care au participat de această dată la ședința de urgență. Primarul Clotilde Armand a făcut apel la consilierii celor două formațiuni, după ce Tribunalul Municipiului București a explicat luni că orice demers al primăriei ce vizează Romprest trebuie să aibă în spate mandatul consilierilor locali.
Anterior, reprezentanții PNL au susținut că nu este nevoie de o asemenea hotărâre a CL, primarul având calitatea necesară pentru a declanșa astfel de proceduri.
Social-democrații au anunțat luni că vor ataca în instanță decizia prin care Comitetul de Urgență a decretat stare de alertă în Sectorul 1, după aprobarea de către prefectul Alin Stoica.
Starea de alertă, cerută de Clotilde Armand, a fost necesară pentru ca Primăria să poată apela la alt operator de salubritate care să ridice gunoiul, după ce Romprest a încetat această activitate invocând datoriile pe care le-ar avea de primit din partea administrației locale.
Primarul Clotilde Armand contestă tarifele Romprest și cantitățile de gunoi a căror decontare o solicită această companie aflată în contract cu Primăria Sectorului 1 încă din 2008, când primar era liberalul Andrei Chiliman.
Prejudiciul de 50 de milioane, calculat de Ministerul Finanțelor
Prejudiciul de de 243,8 milioane de lei (aproximativ 50 de milioane de euro) din fonduri publice a fost generat de Romprest prin emiterea unor facturi cu tarife supraevaluate sau pentru efectuarea unor servicii inexistente în contract, conform unui raport finalizat săptămâna trecută de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, din cadrul Ministerului Finanțelor.
Același raport precizează despre contractul dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest, datând din 2008, că a fost încheiat ”în mod defectuos, cu nerepectarea prevederilor legale”. Ulterior au fost încheiate mai multe acte adiționale, inclusiv de către fostul primar Dan Tudorache, prin care au fost majorate nelegal tarifele, mai menționează raportul.
Prejudiciul de 50 de milioane de euro trebuie recuperat de la Romprest, a avertizat MF.