marți

16 iulie, 2024

3 iulie, 2024

Reprezentanţi de la Ministerul Energiei, Hidroelectrica şi Ministerului Mediului au discutat miercuri despre finalizarea amenajării hidroenergetice Răstoliţa, prima construită de la zero după Revoluţie. Proiectul, o investiţie de 200 de milioane de euro, este derulat de Hidroelectrica şi se află în faza obţinerii acordului de mediu.

Anul trecut, Guvernul a emis o OUG prin care zece proiecte ale Hidroelectrica, mai ales hidrocentrale începute şi neterminate, printre care şi Răstoliţa, au fost clasificate ca proiecte de interes naţional, după ce lista lor a fost avizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, pentru a fi exceptate de la obligația studiului de impact asupra mediului.

”Hidrocentrala de la Răstoliţa – prima construită de la zero după Revoluţie. Miniştrii Mircea Fechet şi Sebastian Burduja au avut o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanţi de la Ministerul Energiei, Hidroelectrica şi MMAP pentru a discuta despre finalizarea amenajării hidroenergetice Răstoliţa”, a scris ministrul Mediului, Mircea Fechet, pe Faceook.


”Apreciez colaborarea cu Ministerul Energiei şi sper că până la finalul anului vom avea primul kilowatt de energie electrică produs în amenajarea Răstoliţa, care pe lângă energie ieftină şi curată, va contribui la reducerea facturilor la electricitate şi la protejarea mediului, mai ales în contextul actual când, schimbările climatice accentuează riscul la #inundaţii. Răstoliţa va asigura regularizarea debitelor de apă în perioadele secetoase şi controlul viiturilor în perioadele cu precipitaţii semnificative, în condiţiile în care acumularea Răstoliţa este proiectată să contribuie la reducerea cu 30% a viiturilor” a declarat Mircea Fechet.

O putere instalată de 35,2 MW şi la o producţie de energie curată de circa 117 GWh/an

Proiectul, o investiţie de 200 de milioane de euro, este derulat de Hidroelectrica şi se află în faza obţinerii acordului de mediu.

”Amenajarea hidroenergetică Răstoliţa este un obiectiv de investiţii de interes national, care valorifică potenţialul hidraulic al afluenţilor de dreapta ai râului Mureş, pe sectorul Lunca Bradului – Răstoliţa – Bistra. Răstoliţa este proiectată la o putere instalată de 35,2 MW şi la o producţie de energie curată de circa 117 GWh/an. De asemenea, finalizarea proiectului va duce la dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă a localităţilor situate pe culoarul Mureşului şi în zona periferică a Câmpiei Transilvaniei”, precizează instituţia.

Potrivit ministerului, alături de alte obiective similare precum: Bumbeşti Livezeni, Paşcani, Cornetu-Avrig, Cerna-Belareca, Bistra-Poiana Mărului şi Surduc Siriu, Hidrocentrala Răstolniţa va întări infrastructura energetică a României, sprijină tranziţia către o energie mai curate, asigurând un sistem energetic sustenabil şi stabil.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: