În limba engleză, formularea “Time is of the esssence” vrea să sublinieze că o anumită acțiune trebuie întreprinsă la un moment rezonabil în timp.
În limba franceză, ”essence” înseamnă benzină. În româna guvernamentală, intoducerea accizei la carburanți, dacă tot se decisese să se facă, trebuia făcută în septembrie 2013, pentru a nu induce șocuri în procesul de dezinflație.
Mai ales dacă adaugăm și celelalte scumpiri pe care data de 1 aprilie ni le aduce – scumpiri între care cea de la gaze (atât la consumatorii casnici cât mai ales la cei industriali) este cea mai relevantă.
Datele principale referitoare la creșterea prețurilor în ultimele 12 luni pentru care avem datele oficiale se prezintă după cum urmează :
Chiar și fără pregătire de specialitate, se observă ușor, discontinuitatea din septembrie 2013, când, sub efectul reducerii TVA la pâine de la 24% la 9%, reducerea lunară a prețurilor a fost exagerată (-0,57% lunar a însemnat circa -7% în termeni anualizați). Brusc, inflația anuală s-a înjumătățit iar indicatorul CORE 2 ajustat a ajuns la -1,05%, valoare cu totul excepțională.
Tot din datele prezentate se poate observa de ce nu prea mergea aplicarea accizei suplimentare din ianuarie 2014. Chiar și în absența celor șapte cenți, măr al discordiei între președinte și premier, majorarea prețurilor a fost de 0,85% ( peste 11% anualizat).
(Citiți și: ”Impactul suprataxei pe carburanți: Miză contabilă, influență asupra creșterii, comparație cu taxarea în alte țări, soluția germană”)
Suprapunerea scumpirii carburanților ar fi ridicat indicele de prețuri chiar peste nivelul din ianuarie 2013, când s-a situat la 1,34%.
Momentul ales până la urmă, data de 1 aprilie 2014, e ceva mai bun decât 1 ianuarie 2014 dar va introduce o nouă discontinuitate majoră în evoluția inflației. Efectul de bază nu va permite amortizarea șocului. Valoarea din aceeași lună a anului precedent pentru IPC a fost de numai 0,11%, ceea ce înseamnă că majorarea de prețuri din aprilie 2014 se va resimți destul de clar în valoarea inflației anuale.
Motiv de abordare prudentă pentru politica monetară și o explicație pentru decizia de menținere a dobânzii-cheie la 3,5% este că deja inflația controlată de BNR, așa-numitul CORE 2 ajustat se situa la valori duble în ianuarie-februarie 2014 față de martie-aprilie 2013. Asta deși inflația anuală era net diferită (a se citi de cinci ori mai mare), fapt de natură să inducă așteptări eronate.
(Citiți și: ”Drumul de la bune intenții la profesionalism: Ce a mai rămas din strategia fiscal-bugetară 2014-2016 după cifrele anului 2013”)
Cert este că schimbarea de venituri la buget între TVA la pâine și acciza la carburanți, ambele cu efect de circa o jumătate de punct procentual pe IPC ( atât ponderile în coșul de cosnum cât și procentajele de ieftinire și, respectiv, scumpire sunt similare între pîine și carburanți) ar fi permis evitarea unor șocuri cu efecte perturbatoare în plan macroeconomic.
Reamintim că ținta de inflație fixată de BNR pentru anul trecut (2,5% plus/minus un punct procentual) a fost atinsă la limita de jos. A lipsit foarte puțin să ne ducem cu inflația în decembrie, de altfel în mod inutil și nesustenabil sub 1,5%, pentru ca să luăm acum un viraj în zona de 1% înainte de a ne întoarce spre 2%, respectiv în interiorul coridorului optim de variație a prețurilor.
Aplicarea accizei suplimentare în ultima treime a anului trecut ar fi redus, totodată, și nerealizarea veniturilor programate pentru 2013. Chiar și în condițiile aceluiași deficit bugetar, am fi avut un efect favorabil pe partea de investiții, de cofinanțare a proiectelor derulate cu sprijin financiar european și de amplificare a creșterii economice pe termen mediu.
Din păcate, canalizarea eforturilor asupra avantajelor politice pe termen scurt a grevat, și în acest caz, asupra perspectivelor de dezvoltare optimă pe termen lung.
Desigur, este mai simplu să manevrezi neglijent în interes electoral clișee evidente, decât să explici cu grijă adevăruri ceva mai complicate, dar nu de neacceptat.
Cum ar fi, de exemplu, acela că nu taxele percepute de stat sunt prea mari din perspectiva uzanțelor europene (fie ele și majorate cu șapte cenți), ci adaosul comercial practicat. Sau că subvențiile din oala mare a bugetului de stat susțin cam un sfert din bugetul de pensii.
Altminteri, jocul politic este ”cu sumă nulă”, ieftinirile trecătoare de anul trecut implică scumpiri anul acesta. Cu costuri economice suplimentare necunoscute dar semnificative, bugetare și de gestiune a masei monetare.
