14 noiembrie, 2013

Guvernul s-a angajat din nou faţă de FMI şi CE că nu va fi adoptată legislaţia privind falimentul personal şi nici alte propuneri legislative privind recuperarea datoriilor, pe motiv că ar putea fi „subminată” disciplina de plată a ratelor la credite.

„Deoarece conservarea disciplinei de rambursare a creditelor în rândul debitorilor contribuie semnificativ la stabilitatea financiară, vom lua toate măsurile pentru a evita adoptarea unor iniţiative legislative, precum legea insolvenţei personale sau propuneri legate de legea privind recuperarea datoriilor care ar submina disciplina de credit”, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de autorităţile române cu FMI şi CE, document prezentat de MEDIAFAX.

Acest angajament este preluat în mod consecvent în scrisorile suplimentare de intenţie convenite de autorităţi cu instituţiile internaţionale creditoare în ultimii ani.


La mijlocul acestui an, Cristian Socol, consilier economic al premierului, în prezent consilier onorific, declara că utorităţile ar putea aplica legea falimentului personal după o analiză a efectelor pe care le-ar produce asupra sistemului bancar şi a persoanelor fizice, a impactului cost-beneficiu, stabilindu-se ulterior dacă merită să fie introdusă.

„Legea falimentului personal se va aplica după ce se va face analiza efectelor pe care aceasta le creează în societate asupra sistemului bancar, asupra persoanelor fizice şi aşa mai departe. Când se va face analiza de impact cost-beneficiu se va stabili foarte clar dacă merită să fie introdusă sau nu se va aplica”, a afirmat atunci Cristian Socol.

Poziţia FMI este oarecum bizară, atât timp cât instituţia internaţională chiar a recomandat legiferarea falimentului personal unor state din regiune mult mai lovite de criza financiară, cum sunt Grecia sau Ungaria.

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă London Economics pentru Comisia Europeană, contractat în 2011 şi finalizat anul trecut, România este una dintre puţinele ţări europene unde nu există legislaţie privind insolvenţa persoanelor fizice, care nu beneficiază de nicio formă de protecţie în faţa creditorilor odată ce ajung în situaţia de a nu-şi mai putea onora obligaţiile financiare, potrivit unui raport realizat pentru CE.


Alături de Ungaria şi Spania şi spre deosebire de alte state din UE, România nu oferă debitorilor persoane fizice opţiunea de restructurare a datoriilor printr-o procedură de faliment supravegheată judiciar, cu protecţie faţă de creditori.

Între timp, după finalizarea raportului, Spania a introdus în lege prevederi care previn evacuarea din locuinţe a persoanelor aflate în situaţie de neplată la credite ipotecare.

În Ungaria, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut elaborarea unei legi a falimentului personal, însă un astfel de act normativ nu a fost adoptat.

Raportul trece în revistă principalele motive pentru care, în cazul României, au eşuat încercările de a trece prin Parlament o lege a falimentului personal, cum ar fi îngrijorările exprimate de bănci privind o posibilă creştere a numărului de tentative de fraudă odată cu apariţia unei astfel de variante, dar şi opoziţia FMI, invocată de guvern, dar negată de instituţia de la Washington.

Deşi FMI neagă că s-ar fi implicat în această dezbatere, raportul London Economics aminteşte că în scrisorile ataşate acordului se menţionează că guvernul va continua consultările cu FMI şi Comisia Europeană înainte de a introduce măsuri precum cele prezente în proiectul privind legea insolvenţei personale, care ar putea creşte indisciplina în rândul debitorilor.

Banca Naţională, care s-a opus de asemenea iniţiativelor, a invocat stabilitatea sistemului bancar şi posibilitatea ca băncile, confruntate cu legiferarea falimentului personal, să ceară mai multe garanţii pentru credite şi să restricţioneze accesul la finanţare.US Commercial Service, agenţie a guvernului SUA, notează că numărul insuficient de judecători şi avocaţi specializaţi în proceduri de faliment îngreunează procesul judiciar în astfel de cazuri şi împiedică de multe ori soluţionarea în mod consecvent a dosarelor.

De asemenea, există motive de îngrijorare legate de sistemul judiciar, care nu ar face faţă numărului ridicat de dosare care ar ajunge în instanţă în baza unei legi a falimentului personal.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: