14 noiembrie, 2013

Guvernul şi FMI au decis ca CFR Marfă să fie restructurată „agresiv”, prin reducerea costurilor de personal, vânzarea vagoanelor învechite ca fier vechi şi oprirea de livrări către clienţii care au acumulat datorii faţă de companie, în vederea privatizării fără datorii a societății.

Pentru CFR Marfă a fost stabilită o nouă ţintă trimestrială de arierate, care să ajungă la zero datorii, excluzând dobânzile şi penalităţile pentru arieratele existente, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de guvern cu Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană, în această lună.

„În pofida eforturilor noastre, privatizarea CFR Marfă nu a fost finalizată înainte de expirarea termenului stabilit în hotărârea de guvern, iar compania continuă să acumuleze arierate, suferind şi o pierdere din exploatare în primele nouă luni ale anului. Pentru a asigura viabilitatea CFR Marfă, intenţionăm să restructurăm agresiv compania şi să continuăm procesul de privatizare”, se arată în Scrisoarea de intenție cu FMI, documentul prezentat de MEDIAFAX.


În scrisoare, privatizarea CFR Marfă este estimată să fie finalizată în luna mai 2015.

Restructurarea agresivă de care se vorbește în document a fost deja pregătită, după cum aratîă o ordonanță de urgenţă în care se arată că CFR Marfă va renunţa la o parte dintre angajaţi în 2014, persoanele disponibilizate urmând să primească un venit lunar de completare după desfacerea contractului de muncă.

În nota de fundamentare a OUG se spune că se va acorda venit lunar de completare doar pentru disponibilizații de la CFR Marfă, pentru a ”atenua tensiunile sociale ce pot fi determinate de disponibilizările colective efectuate”.

Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: