Într-o scrisoare deschisă publicată de Contributors, Gabriel Liiceanu îi scrie, din calitatea sa de profesor al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.
În scrisoarea sa, Liiceanu denunţă anomaliile sistemului de admitere şi promovare a sistemului în universităţi, şi exemplifică cu un concurs care a avut loc săptămâna trecută:
Săptămâna trecută a avut loc un concurs pentru ocuparea postului de lector la catedra de istoria filozofiei. Comisia era formată în majoritate din membri ai catedrei. Unul dintre concurenţi era asistent la catedră. Era, aşadar, in, era coleg cu arbitrii. Celălalt venea „din afară”. Prin condiţiile formale ale concursului, nici unul dintre ei nu pleca însă avantajat. Nu se spunea nicăieri că „omul casei” trebuie preferat pur şi simplu în virtutea faptului că era „de-al nostru”. Sensul acestor concursuri, dacă v-am înţeles bine intenţia, era să promoveze excelenţa. Căci facultatea e câştigată, nu-i aşa?, în măsura în care îi selecţionează şi îi aduce în echipa ei pe cei mai buni.
Deznodământul înfruntării a fost ilar şi dramatic totodată şi el pune sub semnul întrebării posibilitatea schimbării iniţiate de dumneavoastră. Despre ce este vorba? Lăsaţi-mă, întâi, să vă fac portretele celor doi candidaţi. Portretul „omului casei”, al asistentului cu zece ani vechime: o teză de doctorat nepublicată, articole de specialitate în revista „Caiete silvane” din Zalău, nici o bursă postdoctorală, fără studii în străinătate, nici un articol indexat ISI, nici un premiu academic. Pe scurt, portretul studentului oprit cândva la catedră pentru cuminţenie şi obedienţă de către un profesor prăfuit, folosit şi folositor la treburi de rutină, recunoscător în veci celor care l-au căpătuit atunci şi care îl promovează acum.
Portretul „omului din afară”: doctorat la Universitatea din Bucureşti şi doctorat la Sorbona, cărţi publicate la Springer Verlag şi la edituri prestigioase din ţară, capitole în volume internaţionale de filozofie, zece articole în reviste indexate ISI, editorul a 17 volume (majoritatea internaţionale), premiu de excelenţă în cercetare (“In hoc signo vinces” acordat de CNCSIS în 2009), trei burse post-doctorale (dintre care una la Universitatea din Freiburg), ctitorul şi redactorul şef al singurei reviste internaţionale de filozofie din România (Studia Phaenomenologica), 11 conferinţe în străinătate, fellow al Fundaţiei Alexander von Humboldt, coordonator de conferinţe internaţionale, membru al câtorva organizaţii profesionale internaţionale, membru şi referent în colective editoriale de prestigiu internaţional, director de proiect pentru două granturi de cercetare, editorul în străinătate, în patru limbi de circulaţie internaţională, a operelor lui Constantin Noica şi Alexandru Dragomir – şi mă opresc aici ca să nu vă obosesc. – povesteşte, în scrisoarea sa, Gabriel Liiceanu.
Candidatul de care Liiceanu vorbeşte în termeni elogioşi a pierdut postul. Iar Gabriel Liiceanu deplânge tăcerea în care colegii săi se complac în faţa anomaliilor sistemului de promovare în Universităţi.
Dacă aş fi în locul dumneavoastră, sau al rectorului Universităţii, m-aş simţi sabotat în proiectul meu de a impune excelenţa drept unic criteriu de funcţionare al vieţii universitare. M-aş simţi păcălit şi prostit de cei care, la nevoia mea de a readuce la rampă vigoarea spiritului, ar răspunde cu apetitul lor pentru balta stătută. – conchide Gabriel Liiceanu, potrivit Contributors, în scrisoarea deschisă adresată ministrului Daniel Funeriu.
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
Fiind de profesie inginer, dati-mi voie sa cred ca privesc lucrurile putin mai pragmatic decat un filozof.
Astfel, imi pun intrebarea de ce un personaj atat de valoros (doctorate, carti si articole in publicatii internationale, premiu de excelenta, burse post-doctorale, conferinte in strainatate, membru a numeroase “comitete si comitii”, director pentru granturi, redactor sef, editor in strainatate, etc., etc.), doreste ocuparea unui amarat de post de lector la catedra de istoria filozofiei? Oare toate activitatile in care este implicat acest “om din afara” ii mai lasa ceva timp si pentru formarea tinerilor studenti pe care doreste sa-i pastoreasca?
Parerea mea – repet: ca inginer necunoscator de prea multa filozofie – este ca facultatea e castigata tocmai prin faptul ca a selectat “asistentul cu zece ani vechime”, adica pe cel care s-a ocupat efectiv de modelarea spirituala a sute de tineri intr-o perioada deloc scurta (ii mai spune si “experienta” in profesie).
In privinta catalogarii “omului casei” ca fiind: “studentul oprit candva la catedra pentru cumintenie si obedienta de catre un profesor prafuit, folosit si folositor la treburi de rutina, recunoscator in veci celor care l-au capatuit atunci si care-l promoveaza acum”, mi se pare cel putin oneroasa; daca aceasta “caracterizare” poate fi probata, ma intreb unde erati in acel moment, de ce nu ati intervenit ca sa nu va simtiti astazi “sabotat in proiectul (…) de a impune excelenta drept unic criteriu de functionare al vietii universitare”?
Gestul lui Liiceanu este incalificabil. Pretinde că este obiectiv și nu spune că Ciocan este pila sa (l-a condus la doctorat). Nu spune despre cărțile scoase de Cristian Iftode, deci în niciun caz nu este o nulitate protejată de cineva. Iftode înțelege să scrie cărți pentru public, nu articole pentru specialiști; este alegerea sa. Și ce așteaptă Liiceanu de la ministru, să le citească operele celor doi,
să spună care e mai deștept?
Miticisme!
IFtode nu scrie carti pentru public; nici cartea lui despre metafora si Ricoeur nu e pentru public si nici Filosofia ca mod de viata, ultima fiind o constructie -cu un parcurs destul de sinuos argumentativ- pentru un anumit concept si comportament metodologic in practicarea filosofiei; ca acest concept se intampla sa propuna o filosofie cu sarcini universaliste, o filosofie interesata si disponibila, in mod principial oricarui om, nu face demersul insusi la lui C. I unul de popularizare, asa cum Pierre Hadot, desi e de asemenea un „autenticist” nu inceteaza sa fie un resoneur si un filosof de prima mana,unul specializat.