sâmbătă

20 aprilie, 2024

21 septembrie, 2021

Statisticile Eurostat confirmă consolidarea climatului pozitiv din comerțul internațional cu bunuri din Europa Centrală și de Est, susținut de relansarea economică mondială și europeană, procesul de redeschidere și nivelul redus al costurilor reale de finanțare, notează Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică, la Banca Transilvania, într-o notă transmisă investitorilor.

Datele indică totuși o decelerare a dinamicii anuale în luna iulie, ca urmare a disipării efectului de bază. În lunile anterioare, comparația era realizată cu perioada în care a izbucnit pandemia și în care schimburile comerciale au ”înghețat”, ca urmare a restricțiilor.


Rădulescu punctează totodată că diferențele regionale în ceea ce privește evoluția balanței comerciale au fost determinate în principal de evoluția cursurilor de schimb.

”Considerăm că evoluțiile divergente ale soldului balanței comerciale cu bunuri din țările Europei Centrale și de Est în perioada ianuarie-iulie 2021 au fost influențate și de dinamica cursului de schimb real efectiv, reprezentat în graficul de mai jos”, notează Andrei Rădulescu.

Astfel, statisticile publicate de Banca Reglementelor Internaționale indică faptul că în perioada ianuarie – august 2021 cursul mediu real efectiv s-a consolidat în Polonia și a crescut în Ungaria (cu 0,3% an/an), România (cu 1,2% an/an) și Cehia (cu 4,1% an/an).


Andrei Rădulescu subliniază totodată că România a rămas singurul stat din Europa Centrală și de Est care nu a reușit să adreseze provocarea deficitului comercial pe parcursul ultimelor trei decenii.

Deficitul României a fost aproape cât tot excedentul din regiune

În Polonia (prima economie a regiunii, cu un PIB nominal de 0,5 trilioane de euro în anul pandemic 2020) exporturile de bunuri s-au majorat pentru a 14-a lună consecutiv în iulie, cu un ritm anual de 13,2% (în decelerare de la 23,2% în iunie) la 22,6 miliarde de euro. Importurile de bunuri au urcat pentru a șasea lună consecutiv, cu o dinamică anuală de 19,9% (în temperare de la 38,1% în iunie), la 23,1 miliarde de euro.

Prin urmare, în primele șapte luni din 2021 exporturile și importurile de bunuri ale Poloniei au crescut cu dinamici anuale de 23% (la 160,1 miliarde de euro), respectiv 25,6% (la 156,9 miliarde de euro). Balanța comercială cu bunuri a înregistrat un excedent de 3,1 miliarde de euro, în ajustare cu 39,4% an/an.

În România (a doua economie din regiune, cu un PIB nominal de 0,2 trilioane de euro în 2020) exporturile de bunuri s-au majorat pentru a cincea lună consecutiv în iulie, cu un ritm anual de 14,2% (în decelerare de la 28,4% în iunie), la 6,3 miliarde de euro. Importurile de bunuri au crescut pentru a șasea lună consecutiv în iulie, cu o dinamică anuală de 24,4% (temperare de la 31,2% în iunie), la 8,5 miliarde de euro.

În perioada ianuarie-iulie exporturile și importurile de bunuri au urcat cu dinamici anuale de 24% (la 42,1 miliarde de euro), respectiv 25,5% (la 55,3 miliarde de euro), rezultând un deficit comercial de 13,3 miliarde de euro, în intensificare cu 30,7% an/an.

În Cehia exporturile de bunuri s-au majorat cu 20,9% an/an la 110,3 miliarde de euro, iar importurile de bunuri au urcat cu 20,4% an/an la 100 miliarde de euro în perioada ianuarie-iulie 2021. Astfel, balanța comercială cu bunuri a înregistrat un excedent de 10,3 miliarde de euro, în majorare cu 25,6% an/an.

Nu în ultimul rând, în Ungaria exporturile de bunuri au consemnat un avans de 19,6% an/an la 69,2 miliarde de euro. Importurile de bunuri au crescut cu 19,4% an/an la 67,3 miliarde de euro. Astfel, balanța comercială cu bunuri a înregistrat un excedent de 1,9 miliarde de euro, în creștere cu 25,3% an/an.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: