vineri

19 aprilie, 2024

27 iulie, 2022

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru realizarea de investiții în industria prelucrătoare, în valoare de 300 de milioane de euro.

Numărul maxim estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 30.

Aplicarea schemei de ajutor de stat se face în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023. Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022-2027, în baza acordurilor pentru finanțare emise, în limita bugetului anual alocat schemei. Bugetul mediu anual maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 150 milioane euro.


”Impulsionarea atragerii investițiilor în industria prelucrătoare are efect direct asupra dezvoltării regionale, respectiv ameliorarea sărăciei, (combaterea inegalităților, injustiția sociala) și protejarea mediului. Totodată, atragerea de investiții constituie o măsură necesară pentru crearea de noi locuri de muncă și implicit asigurarea unui climat economic predictibil pentru dezvoltarea pieței naționale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG.

Cheltuielile eligibile în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se referă la investiții în:

  • active corporale și necorporale legate de demararea unei unități noi;
  • extinderea capacității unei unități existente;
  • diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate;
  • schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente;
  • crearea de noi locuri de muncă.

Printre beneficiile implementării acestei scheme se numără: crearea unui climat economic propice pentru dezvoltarea pieței românești; transformarea economiei într-una durabilă și competitivă cu accent pe creșterea rezilienței ramurilor industriale; extinderea și susținerea lanțurilor valorice din diferite ramuri industriale și creșterea competitivității produselor românești.


Schema de ajutor de stat se implementează în baza Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare, nefiind necesară notificarea Comisiei Europene.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: