sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 octombrie, 2021

Comisia Europeana aprobat schema de ajutor românească în valoare de 1,2 milioane de euro destinată companiilor aeriene ce vor avea zboruri internaţionale regulate pe Aeroportul Internaţional Maramureş.

Schema, în cadrul căreia ajutorul va lua forma unor subvenţii directe de până la 800.000 EUR per întreprindere, a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat, acordate în perioada pandemiei de Covid-19.

Aeroportul Internaţional Maramureş este un actor nou ce ajută conectivitatea regională şi internaţională a României.


Sprijinul public va fi accesibil tuturor companiilor aeriene interesate care se angajează să opereze cel puţin două noi zboruri internaţionale pe Aeroportul Internaţional Maramureş.

Ajutorul se va aloca pe baza evaluării:

numărului de destinaţii, a frecvenţei zborurilor

numărului estimat de pasageri atraşi în primul an de operare.


Schema este menită să sprijine activitatea acestor companii aeriene, precum şi redresarea economică şi viabilitatea structurală a regiunii în contextul pandemiei de coronavirus. Comisia a constatat că schema românească respectă condiţiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul nu va depăşi 1,8 milioane EUR per beneficiar; şi se acordă până la 31 decembrie 2021.

Comisia a conchis că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: