Grecia trebuie să privatizeze o serie de companii publice în condiţiile în care statul elen are participaţii în economie de nivelul ţărilor foste comuniste, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, pentru revista Spiegel.
”Dacă ne uităm la participaţia deţinută de stat în economia Greciei, aceasta este aproape la fel de ridicată ca într-o ţară cu trecut comunist. Dacă Grecia începe acum vânzarea companiilor deţinute de stat, atunci nu numai că va pompa bani în mâinile statului, dar va deschide de asemenea oportunităţi considerabile pentru creşterea economiei”, a susţinut ministrul german de Finanţe.
El a subliniat, însă, că Uniunea Europeană trebuie să sprijine mai intens Atena, pentru stimularea creşterii economice.
Conform estimărilor UE, Grecia va cunoaşte anul acesta o scădere economică de 3,5%.
În acest context, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s Ratings Services a avertizat luni că planul de rostogolire a datoriei Greciei ar putea fi considerat drept ”effective default” – intrare efectivă în incapacitate de plată.
În iunie, S&P a retrogradat ratingul Greciei cu trei trepte, de la ”B” la ”CCC”, acest stat devenind ţara cu cel mai scăzut rating de credit din lume.