joi

25 aprilie, 2024

3 septembrie, 2020

Politicienii germani cer o replică europeană mai fermă adresată Rusiei, incluzând chiar și gazoductul Nord Stream 2, după ce s-a anunțat că Alexei Navalnîi, opozantul lui Vladimir Putin, a fost otrăvit cu o neurotoxină de tipul celei sovietice denumite Noviciok.

„Trebuie o replică europeană”, a răspuns Norbert Roettgen, șeful comisiei de afaceri externe a Parlamentului Germaniei, atunci când a fost întrebat dacă lucrările la Nord Stream 2 se vor opri – relatează Reuters.

O „politică dură pe înțelesul” Kremlinului

„Trebuie să aplicăm o politică dură, trebuie să răspundem în singurul mod pe care (Vladimir Putin) îl înțelege, și anume acela al vânzărilor de gaze”, a mai spus Norbert Roettgen, care este mebru al partidului conservator al Angelei Merkel.


Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la Munchen și fost ambasador la Washington, a declarat că nu sunt suficiente gesturi blânde, preum expulzarea de diplomați și că susține un răspuns comun al UE și NATO.

„Dacă vrem să trimitem un mesaj clar Moscovei împreună cu partenerii noștri, atunci relațiile economice trebuie să fie în agendă și asta înseamnă că proiectul NordStream 2 nu trebuie lăsat în afara acesteia”, a adăugat Wolfgang Ischinger, adăugând totuși că un boicot total nu ar fi o mutare bună.

Cancelarul Angela Merkel a declarat, la rândul său, că Germania se va consulta cu aliații săi din NATO despre felul în care se va răspunde, lăsând loc perspectivei unor noi sancțiuni occidentale împotriva Rusiei, după ce a spus că se așteaptă ca Moscova să se alăture eforturilor de a lămuri ce s-a întâmplat.

Anterior, Angela Merkel ceruse Rusiei să investigheze „crima” otrăvirii lui Alexei Navalnîi, dar și criticase SUA pentru sancțiunile impuse companiilor cae construiesc Nord Stream 2, care va aduce gazele rusești în Germania.

(Citiți și: „Angela Merkel cere Rusiei să investigheze ”crima” comisă împotriva lui Alexei Navalni”)


Alexei Navalnîi se află la terapie intensivă într-un spital din Berlin. Un laborator militar are „dovezi fără echivoc” că a fost otrăvit cu Noviciok, a anunțat Guvernul german miercuri.

Kremlinul a negat în repetate rânduri implicarea în acel caz şi în alte incidente de acest fel, numit acuzaţiile ca fiind provocări anti-ruseşti.

Alexei Navalnîi este un opozant incomod pentru Kremlin de peste 10 ani, expunând corupţia la nivel înalt şi mobilizând protestatari tineri. El a fost reţinut în mai multe rânduri pentru organizarea de adunări publice şi demonstraţii şi dat în judecată din cauza investigaţiilor sale de corupţie. Lui Alexei Navalni i s-a interzis să candideze în alegerile prezidenţiale din 2018.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: