SUA şi UE au anunţat primele sancţiuni împotriva celor consideraţi vinovaţi de alipirea regiunii ucrainene Crimeea la Rusia. Pe lista americană figurează 11 persoane (cel mai important demnitar rus fiind vicepremierul Dmitri Rogozin- foto), pe lista europeană 21 de persoane.
Măsurile privind interzicerea vizelor şi îngheţarea bunurilor intră în vigoare din seara zilei de luni. Noi măsuri de retorsiune ar putea fi decise în această săptămână.
SUA sancţionează 11 oficiali ruşi şi ucraineni
Preşedintele Barack Obama a semnat luni decretul prin care SUA sancţionează un număr de 11 oficiali ruşi şi ucraineni pentru implicare în criza din Crimeea.
Deocamdată, sancţiunile americane se referă strict la politicieni, pe listă nefiind niciun „oligarh” rus şi nicio „entitate” implicată în procesul descris de Occident drept „anexare”.
Conform unui comunicat al Casei Albe, măsurile americane vizează bunurile personale ale celor din listă, nu şi companiile pe care aceştia le deţin. Un singur oligarh ucrainean se regăseşte pe listă.
Potrivit comunicatului, persoanele sancţionate sunt:
- Dmitri Rogozin, vicepremier rus
- Vladislav Surkov, consilier al preşedintelui Vladimir Putin
- Sergey Glazyev, consilier al preşedintelui Vladimir Putin
- Valentina Matvienko, preşedinte Consiliul Federaţiei Ruse
- Leonid Slutsky, deputat Duma de Stat, preşedinte al Comisiei pentru Statele CSI
- Andrei Klishas, preşedinte al Comisiei juridice Consiliul Federaţiei Ruse
- Eelena Mizulina, deputat Duma de Stat
- Viktor Ianukovici, fost preşedinte al Ucrainei
- Serghei Aksionov, actual premier Crimeea
- Vladimir Konstantinov, actual preşedinte al Parlamentului Crimeei, dizolvat de Parlamentul ucrainean
- Viktor Medveciuc, oligarh ucrainean
UE- o primă listă de 21 de persoane
După o reuniune care a durat 3 ore, miniştrii de externe ai UE au aprobat lista primelor 21 de persoane care se fac vinovate de criza din Ucraina, generată de referendumul local care a aprobat, duminică, alipirea Crimeii la Rusia.
Lista cu cele 21 de persoane, aşa cum a fost ea publicată în Jurnalul Oficial al UE, conţine numele lor şi datele lor de naştere, şi prezintă motivele pentru care figurează fiecare pe această listă, adică implicarea acestora în criza din Crimeea:
1.Sergey Valeryevich Aksyonov – A fost ales “prim-ministru” al Crimeii, pe 27 februarie 2014, în prezenţa puşcaşilor ruşi. Alegerea sa, de Parlamentul Crimeii, a fost declarată neconstituţională de către preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turchynov. A promovat activ “referendumul” de pe 16 martie 2014.
2. Vladimir Andreevich Konstantinov – Ca preşedinte al Consiliului Suprem al Republicii Autonome Crimeea, Konstantinov a jucat un rol relevant în decizia luată de parlament în legătură cu “referendumul” organizat împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei. De asemenea, el i-a îndemnat pe oameni să voteze în favoarea independenţei Crimeii.
3. Rustam Ilmirovich Temirgaliev – În calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Miniştrilor din Crimeea, el a jucat un rol relevant în decizia luată de parlament referitor la organizarea “referendumului” împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei. A promovat activ integrarea Crimeii în Federaţia Rusă.
4. Deniz Valentinovich Berezovskiy – A fost numit comandant al Foţelor navale ucrainiene, la 1 martie 2014, după care şi-a încălcat jurământul de credinţă, şi a jurat credinţă forţelor armate din Crimeea. Parchetul General din Ucraina l-a acuzat de înaltă trădare.
5. Aleksei Mikhailovich Chaliy –Pe 23 februarie 2014, a devenit primar al oraşului Sevastopol, fără a fi ales. A făcut campanie pentru ca Sevastopol să devină entitate a Federaţiei Ruse, ca urmare a referendumului din 16 martie.
6. Pyotr Anatoliyovych Zima – A fost numit şef al Serviciilor Secrete din Crimeea, pe 3 martie, de către “premierul”, şi a acceptat această funcţie. A oferit SBU (serviciului de informaţii al Rusiei) informaţii relevante, precum date despre activiştii EuroMaidan din Crimeea şi apărătorii drepturilor omului din peninsulă. A jucat un rol important în împiedicarea autorităţilor ucrainiene de a controla teritoriul Crimeei.
7. Yuriy Zherebtsov – Consilier al preşedintelui Parlamentului din Crimeea, unul dintre organizatorii “referendumului” împotriva integrităţii teritoriului ucrainean.
8. Sergey Pavlovych – Vicepreşedinte al Parlamentului din Crimeea, a iniţiat împreună cu Sergey Aksyonov demiterea ilegală a guvernatorului Republicii Autonome Crimeea, a recunoscut public faptul că parlamentarii sunt sunt cei care i-au invitat pe soldaţii ruşi să ocupe Parlamentul Crimeii, a fost unul dintre primii lideri care au cerut public anexarea Crimeii la Rusia.
9. Ozerov, Viktor Alekseevich – Preşedintele Comisiei de Securitate şi Apărare din cadrul Consiliului Federaţiei Ruse, a sprijinit public trimiterea de trupe ruse în Ucraina.
10 Dzhabarov, Vladimir Michailovich – Prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Internaţionale din cadrul Consiliului Federaţiei Ruse, pe 1 martie 2014 a susţinut public, ca reprezentant al Comisiei, necesitatea trimiterii trupelor ruseşti în Ucraina.
11 Klishas, Andrei Aleksandrovich – Preşedintele Comisiei de drept constituţional din cadrul Consiliului Federaţiei Ruse, a sprijinit public trimiterea de trupe în Ucraina. A justificat intervenţia militară în Ucraina spunând că preşedintele ucrainean susţine cererea autorităţilor din Crimeea lansată preşedintelui Rusiei, pentru apărarea cetăţenilor din peninsulă.
12 Ryzhkov, Nikolai Ivanovich – Mmebru al Comisiei pentru probleme federale şi politici regionale din cadrul Consiliului Federaţiei Ruse, a susţinut public deplasarea forţelor armate ruseşti în Ucraina.
13 Bushmin, Evgeni Viktorovich – Vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei Ruse, a susţinut public trimiterea de trupe în Ucraina.
14 Totoonov, Aleksandr Borisovich – Membru al Comisiei de Cultură, Ştiinţă şi Informaţie din cadrul Consiliului Federaţiei Ruse, a susţinut public trimiterea de trupe în Ucraina.
15 Panteleev, Oleg Evgenevich – Prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru probleme parlamentare din cadrul Consiliului Federaţiei Ruse, a susţinut public trimiterea de trupe în Ucraina.
16 Mironov, Sergei Mikhailovich – Membru al Dumei de Stat, lider al forma’iuniii parlamentare „Rusia Dreaptă”, este iniţiator al legii prin care, sub pretextul apărării cetăţenilor ruşi, se pot anexa teritorii ale unor state străine, fără consimţământul statelor respective.
17 Zheleznyak, Sergei Vladimirovich – Vicepreşedintele Dumei de Stat, a sprijinit activ folosirea forţelor armate ruse în Ucraina şi a condus personal o demonstraţie la care s-a cerut această intervenţie.
18 Slutski, Leonid Eduardovich – Preşedintele Comisiei pentru Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi Integrare Euroasiatică din Duma de Stat, a sprijinit activ trimiterea de forţe militare ruseşti în Ucraina şi anexarea Crimeii.
19 Vitko, Aleksandr Viktorovich – Viceamiral, comandantul forţei maritime de la Marea Neagră, a condus forţele ruseşti care au ocupat teritoriul suveran al Ucrainei.
20 Sidorov, Anatoliy Alekseevich – Comandantul Districtului Militar din Vest din cadrul Flotei ruse, unitate aflată în Crimeea, este responsabil pentru parte a prezenţei militare ruse în Crimeea, a sprijinit autorităţile Crimeii împotriva demonstraţiilor organizate de cei care se opun incorporării regiunii în Federaţia Rusă.
21 Galkin, Aleksandr – Comandantul Districtului Militar din Sud din cadrul Flotei ruse, este responsabil pentru parte a prezenţei militare ruse în Crimeea, a sprijinit autorităţile Crimeii împotriva demonstraţiilor organizate de cei care se opun incorporării regiunii în Federaţia Rusă. Flota Mării Negre se află sub controlul Dsitrictului Militar Sud.