Crimeea reprezintă o miză specială în relaţia dintre Moscova şi Kiev, fiindcă aici se află portul Sevastopol, care reprezintă cheia puterii navale a Rusiei în Marea Mediteraneeană şi dincolo de aceasta.
Îngrijorarea Moscovei că ar putea pierde din sfera sa de influenţă Ucraina, după instalarea noii puteri de la Kiev, nu este o obsesie iraţională, scrie Financial Times, deoarece portul Sevastopol, de la Marea Neagră, este cheia puterii navale a Rusiei.
Economic, peninsula Crimeea nu reprezintă o miză (are o contribuţie de numai 3% în PIB-ul Ucrainei), dar este vitală pentru puterea navală a Rusiei în Mediteraneeană şi dincolo de aceasta.
Pentru simplul fapt că aici se află portul Sevastopul, considerat de importanţă vitală pentru Rusia, care în ultimii ani şi-a relansat operaţiunile, în special în Marea Neagră şi cea Mediteraneeană, a explicat pentru Financial Times, Lee Willett, analist naval la IHS Jane’s.
Importanţa bazei navale din Sevastopol a fost demonstrată în timpul războiului din 2008 cu Georgia, când flota rusă a impus blocada maritimă, în timpul crizei din Libia, al misiunilor împotriva piraţilor din Oceanul Indian şi recent, în cazul crizei din Siria, când a escortat transportul armele chimice.
Războiul civil din Siria a făcut ca Rusia să nu-şi mai poată folosi baza navală din portul sirian Tartus (anul trecut), ceea ce a crescut importanţa Sevastopolului.
Potrivit acordurilor semnate cu Ucraina în 2010, armata rusă poate folosi Sevastopolul până în 2042, cu posibilitatea prelungirii până în 2047.
Personalul militar rus staţionat în baza din Crimeea este de 15.000, iar acordul permite un număr maxim de 25.000 de soldaţi în regiune.
Chiria bazei din Sevastopol se discută în fiecare an, iar Moscova s-a folosit mereu de negocierile pentru gaze ca să obţină o chirie mai mică.
Soluţia Rusiei ar fi, în noua situaţia, să grăbească transformarea portului comercial Novorosisk, unde a început să construiască infrastructura navală şi chiar un terminal de mare adâncime. Deocamdată, însă, nu-l poate folosi decât pentru vase mici şi pentru aprovizionare.
Novorosisk nu este soluţia ideală pentru înlocuirea Sevastopolului
Există însă două probleme care nu pot fi rezolvate curând. În primul rând, Novorosisk nu este port de mare adâncime, aşa cum este necesar pentru nave de război.
De asemena, Novorosisk, cel mai mare port comercial al Rusiei, nu oferă nici spaţiu suficient pentru găzduirea unei baze navale.
În contextul noii relaţii dintre Kiev şi Moscova, se pune problema unde îşi va duce Rusia navele şi submarinele, ţinând cont că flota de la Marea Neagră se va îmbogăţi în anii următori cu şase noi fregate şi cinci submarine (pe lângă cel pe care-l are acum).
Rusia dorea să investească 5 miliarde de dolari în Crimeea
Kommersant a publicat o informaţie potrivit căreia ministrul rus al Economiei a cerut Camerei de Comerţ să găsească investitori care să participe la proiecte de cinci miliarde de dolari în Crimeea. Printre altele, este vorba despre 1,4 de miliarde de dolari pentru o autostradă ce leagă Crimeea de peninsula Taman, şi 1,8 miliarde de dolari pentru proiecte portuare.
Planurile acestea ar fi fost elaborate în decembrie 2013, după ce Victor Ianukovici şi Vladimir Putin au căzut de acord asupra împrunutului de 15 miliarde de dolari pe care trebuia să-l acorde Rusia. Înţelegerea a fost suspendată după recentele schimbări de la Kiev.