sâmbătă

20 aprilie, 2024

10 martie, 2020

Duma de Stat a Rusiei a adoptat marți, în a doua lectură, reforma Constituției care a beneficiat de un amendament de ultimă oră: din Constituția Rusiei se elimină prevederea conform căreia o persoană nu poate exercita mai mult de două mandate prezidențiale.

Amendamentul a fost propus, potrivit DPA, de Valentina Tereshkova, prima femeie cosmonaut sovietică care a ajuns în spațiu în 1960, actual membru al Dumei.

Prezent la dezbaterea modificărilor la Constituție, Vladimir Putin a spus marți în Parlament că este de acord cu modificarea propusă, cu următoarele condiții: ”Curtea Constituțională să concluzioneze oficial că un astfel de amendament nu este contrar legii fundamentale” și numai dacă ”cetățenii vor susține un astfel de amendament” în cadrul referendumului planificat deja pentru data de 22 aprilie.


Vladimir Putin a afirmat de asemenea că o asemenea ”putere prezidențială puternică este absolut necesară în Rusia”, mai ales că ”situația economică și de securitate actuale reamintesc acest lucru încă o dată” și a mai afirmat că rușii ”trebuie să aibă alternative în orice alegeri”, dar a precizat că ”stabilitatea este poate mai importantă decât orice și trebuie să fie prioritară”.

Vladimir Putin a anunțat în ianuarie că este oportună o revizuire a Constituției adoptate în 1993, însă modificările propuse ulterior au fost unanim percepute în Occident drept o încercare a președintelui de a obține de fapt un al cincilea mandat de președinte.

Vladimir Putin a exercitat 2 mandate în perioada 2000-2008, după ce în prealabil a ocupat provizoriu poziția de lef al statului după demisia lui Boris Elțin, în decembrie 1999. Între 2008 și 2012, a fost desemnat prim-ministru, apoi, după o interpretare abuzivă a Constituției, a candidat și a obținut un nou mandat de președinte.

În baza unei anterioare modificări punctuale a Constituției, mandatul de președinte al Rusiei a fost extins la 6 ani, cel de-al patrulea mandat fiind început în 2018.


Proiectul de modificare a Constituției trebuie aprobat de Curtea Constituțională, modificările urmând să devină operaționale dacă majoritatea rușilor le aprobă, prin referendum.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: