12 octombrie, 2019

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat vineri o strategie naţională pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale, pe care o consideră un sector-cheie pentru supremaţia mondială.

Obiectivul este asigurarea unei „dezvoltări accelerate” a inteligenţei artificiale până în 2030, în vederea „independenţei tehnologice” şi a competitivităţii Rusie, itransmite agenţia AFP, potrivit Agerpres.

Guvernul de la Moscova urmează să aloce fonduri pentru cercetările în domeniu, să facă mai accesibile informaţiile şi resursele pentru utilizatori şi să îmbunătăţească sistemul de formare profesională. Nu se specifică sumele avute în vedere, dar Putin a însărcinat executivul să determine bugetul, care va fi direcţionat în special către susţinerea firmelor, universităţilor şi institutelor de cercetare.


Inteligenţa artificială ar putea fi utilizată pentru luarea deciziilor şi pentru automatizare în domenii cum ar fi securitatea, sănătatea, învăţământul, organizarea companiilor şi „ameliorarea nivelului de trai al populaţiei”.

În 2017, Putin a apreciat, la o întâlnire cu studenţii, că ţara care va ajunge lider în domeniul inteligenţei artificiale „va deveni stăpâna lumii”. „Inteligenţa artificială este viitorul, nu doar pentru Rusia, ci pentru întreaga omenire. Acest domeniu prezintă oportunităţi colosale, dar şi ameninţări greu de prevăzut”, a declarat el atunci.

Ca reacţie la afirmaţiile lui Putin de acum doi ani, miliardarul american Elon Musk a avertizat că „competiţia între state pentru inteligenţa artificială va provoca probabil cel de-al treilea război mondial”, reaminteşte France Presse.

În primăvara trecută, fondul suveran al Rusiei a anunţat că a obţinut două miliarde de dolari de la investitori privaţi din Asia şi din Orientul Mijlociu pentru investiţii în companii ruse din sectorul inteligenţei artificiale. Din această sumă, 100 de milioane de ruble (circa 1,4 milioane de euro) urmau să fie direcţionate către Oncobox, o firmă nouă care utilizează inteligenţa artificială pentru personalizarea tratamentelor oncologice în funcţie de profilul genetic al pacienţilor.


Rusia beneficiază de educaţia ştiinţifică de calitate asigurată tradiţional de universităţi şi de performanţele în înalta tehnologie, domeniu în care s-au afirmat performeri cum ar fi Yandex, unul din giganţii internetului. Cea mai mare bancă rusă, Sberbank, este lider în promovarea inovaţiilor şi investeşte în start-up-uri în domeniul inteligenţei artificiale, cum ar fi VisionLabs, implicată în recunoaşterea facială.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: