11 martie, 2024

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a depus luni o plângere penală în care îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipularea pieţei, abuz în serviciu, deturnare de fonduri şi înşelăciune în cazul Roşia Montană. De asemenea, el a sesizat Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Agenţia Naţională de Integritate.

„Astăzi, am depus plângeri împotriva premierului Marcel Ciolacu pentru mai multe infracţiuni printre care şi manipularea pieţei de capital. Această plângere a fost depusă la DNA. Apoi am depus plângeri la ASF, autoritatea care supraveghează pieţele financiare, şi la Agenţia Naţională de Integritate. Este inacceptabil şi o încălcare evidentă a legii, ca premier al unei ţări, ca om de stat să faci declaraţii care trădează interesul României, declaraţii în care să anunţi că un proces, un litigiu în care România este implicată este deja pierdut, să anunţi miliarde ca despăgubiri în condiţiile în care procesul nu era finalizat şi România şi cetăţenii care au fost în stradă şi au protestat împotriva cianurării aveau dreptate, aşa cum a constat şi instanţa de la Washington. Ştim foarte bine că aceste declaraţii au avut un impact imediat asupra preţului acţiunilor Gabriel Resources, compania din spatele proiectului Roşia Montană, companie listată la bursa din Toronto”, a afirmat Drulă, la Palatul Parlamentului.

Liderul USR le-a cerut autorităților statului care au atribuţii în domeniu „să meargă până la capăt” şi să arate cine a beneficiat de „manipularea” pieţei de capital în urma declaraţiilor făcute de premier.


„Autorităţile trebuie să investigheze abuzul în serviciu pe care l-a comis Marcel Ciolacu prin aceste declaraţii care încalcă jurământul pe care l-a depus de a reprezenta România şi interesele acestei ţări. A comis un act de trădare. Vom merge până la capăt pentru a-l face să plătească pentru ce a făcut. (…) Marcel Ciolacu a dus o întreagă campanie de propagandă. Pentru a da greutate şi credibilitate afirmaţiilor sale l-a folosit şi pe ministrul PNL al Finanţelor, Marcel Boloş, care era atât de convingător în declaraţii încât spunea exact cum se vor plăti aceste despăgubiri”, a susţinut Cătălin Drulă.

(Citește și: Cazul Roșia Montană / Dacian Cioloș a depus o plângere penală împotriva premierului Ciolacu)

Acțiunile Gabriel Resources – speculate intens după antepronunțarea guvernului României în ce privește verdictul

În februarie, în urma declarațiilor oficialilor români care sugerau că România va fi obligată la plata unor despăgubiri de circa 2 miliarde de dolari, acţiunile Gabriel Resources, care sunt cotate pe bursa canadiană de la Toronto, au înregistrat o creştere fulminantă, de la 0,45 dolari canadieni/acţiune până la 0,87 dolari canadieni/acţiune, speculându-se aceste informații.

Despăgubirile ar fi fost de 5 ori mai mari decât capitalizarea bursieră a companiei, deci acționarii ar fi avut de câștigat sume importante.

Vineri, chiar în ziua în care trebuia să fie anunțată decizia ICSID, o societate de brokeraj, BRK Financial Group, cotată la Bursa de le București a anunțat că a achiziționat la finalul anului trecut 1,26 milioane de acțiuni Gabriel Resources la prețul de 0,4 dolari canadieni/acțiune. După acest anunț, acțiunile BRK au crescut la BVB cu 15%.


Vineri, acțiunile Gabriel Resources au fost oprite de la tranzacționare în aşteptarea deciziei ICSID.

Principalii acţionari ai Gabriel Resources sunt cinci grupuri americane: Kopernik Global Investors, Tenor capital Management, Electrum Global Holdings, Paulson & Co, The Baupost Group, care controlează împreună 70% din companie.

Controversatul om de afaceri Vasile Frank Timiș

În spatele acestei afaceri se află Vasile Frank Timiș, un român născut în Borșa, Maramureș, emigrat în Australia, unde a fost arestat de două ori pentru posesie de droguri, înainte de a intra în afaceri.

În 1996, acesta a înființat Regal Petroleum, listată pe AIM, bursă alternativa de la Londra, devenită celebră în 2003, când a achiziționat 60% din exploatarea de la Kavala, Grecia, despre care se spunea că ar putea să fie unul dintre cele mai importante zăcăminte de petrol din Europa.

Anunțarea faptului că petrolul din acel perimetru era sub atât de multă presiune încât aproape că a distrus platforma de foraj, acțiunile au crescut spectaculos în martie 2005. Instituții financiare respectabile, precum Merrill Lynch, Commerzbank și Artemis au investit aproape 45 de milioane de lire sterline în companie.

La câteva zile după acest salt, Vasile Frank Timiș și-a vândut în secret acțiunile.

La mijlocul anului 2005 a devenit clar că rezervele nu erau nici pe departe în cantități importante, iar acțiunile au căzut cu peste 60%.

În 2009, compania a fost amendată cu 600.000 de lire sterline pentru inducerea în eroare a investitorilor în legătură cu rezervele de pe coasta Greciei. Regal a dat dovadă de o „nerespectare nesăbuită” a regulilor AIM, timp de doi ani, provocând astfel „daune considerabile” integrității și reputației AIM.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: