3 luni de la debutul campaniilor de vaccinare: Țintele ratate de UE pe Trimestrul I

La trei luni de la debutul campaniilor de vaccinare împotriva coronavirus, doar cinci, respectiv 4, state membre au îndeplinit obiectivele de etapă al Comisiei Europene:… Mai mult›
06.04.2021
Cartea de identitate electronică și cip-ul ei: tipul de semnătură stocat și la ce folosește

Primele cărți de identitate electronice vor fi emise în septembrie 2021 și vor conține microcip-uri pe care pot fi stocate concomitent două tipuri de semnătură… Mai mult›
06.04.2021
Viciile generează peste 6% din bugetul României – cam cât cheltuielile de Apărare

Peste 17 miliarde de lei s-au colectat la buget anul trecut din așa-numitele ”taxe de viciu”, respectiv accizele la tutun, băuturi alcoolice și taxele pe… Mai mult›
05.04.2021
Pierdere de competitivitate față de Ungaria și Polonia: Rata de schimb reală efectivă – indicator critic pentru România

România și-a îmbunătățit pe parcursul ultimilor ani la nivel regional competitivitatea față de Cehia și Bulgaria, dar a pierdut teren în raport cu Croația, Polonia… Mai mult›
04.04.2021
900 mil dolari, oferta Romgaz pentru participația ExxonMobil în Neptun Deep – surse
de Adrian N Ionescu , 5.4.2021
Romgaz (SNP) a făcut o ofertă de circa 900 de milioane de dolari companiei ExxonMobil pentru participarea de 50% din concesiunea de explorare și exploatare a gazelor naturale din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, potrivit unor surse citat de e-nergia.
Estimările privind totalul investițiilor făcute pentru explorarea întregului perimetru ajung la 1,5 miliarde de dolari.
Rezervele zăcământului de mare adâncime Neptun Deep sunt estimate la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze, adică de 4 – 8 ori mai mult decât producția anuală actuală a României.
Romgaz a depus, miercuri, oferta, dar este nevoie de îmbunătățirea Legii Offshore, cerută de toți concesionari din zona comercială românească din Marea Neagră, inclusiv de OMV Petrom (SNP),deținătorarea celeilalte jumătăți din concesiunea Neptun Deep.
(Citiți și: „Romgaz depune miercuri oferta de preluare a participației Exxon la concesiunea Neptun Deep”)
În fapt, Romgaz vrea să cumpere filiala ExxonMobil care deține participația.
Marți, Romgaz raportase la Bursa de Valori București că administratorii săi au avizat „oferta angajanta de cumparare a tuturor actiunilor emise de (reprezentand 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deține 50% din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă”.
Problema banilor și a expertizei pentru exploatarea în ape adânci
Participația ExxonMobil era de jumătate din concesiune, dar compania americană avea și rolul de operator al proiectului, datorită experienței sale în exploatarea zăcămintelor de ape adânci. Romgaz nu are deloc expertiză în forajul și exploatarea offshore, iar pentru OMV Petrom ar fi prima experiență la ape adânci.
Pe de altă parte, dacă oferta Romgaz va fi adjudecată de Exxon, cele 900 de milioane de dolari constituie doar primele cheltuieli ale companiei române.
Finalizarea lucrărilor de explorare și finanțarea celor de exploatare pentru producția celor dintâi volume de gaze ar mai costa alte 3,5 miliarde de euro, cel puțin.
Romgaz ar trebui să fie pregătită să plătească până în două miliarde de euro.
Marile întârzieri românești
Întârzierea modificărilor la legea offshore agravează problema investițiilor în proiecte de gaze. Prețul gazelor pe piață testează o tendință descendentă ca urmare a tranziției la capacități de energie verde.
ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România în 2019, iar OMV Petrom a amânat fără termen decizia finală de investiție în exploatarea Neptun Deep, ca urmare a noilor prevederi legale considerate inacceptabile.
Între timp, o parte din reglementări (aferente OUG 114) au fost abrogate și au mai rămas de schimbat cele din Legea Offshore, promise pentru acest an.
Reprezentanţii OMV Petrom au susţinut, însă, în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă modificările nu vin în timp util.
Oficialii guvernamentali susțin că anul 2025 este cel de livrare pe piață a primelor gaze din Neptuun Deep.
Gazele din Marea Neagră ar putea constitui un argument pentru resuscitarea proiectului gazoductului pan-european BRUA, dar importanța acestuia se estompează pe zi ce trece după ce gazele din zona caspică au ajuns deja în Europa prin gazoductele Trans-Anatolian (TANAP) și Trans Adriatic (TAP).