vineri

26 aprilie, 2024

19 iunie, 2021

romgaz <a class=companie sediu gaze naturale” width=”300″ height=”169″ />Romgaz a reziliat contractul de lucrări pentru construcţia centralei termoelectrice de la Iernut, încheiat cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro, întrucât executantul nu a respectat termenul de finalizare.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 şi art. 234 alin. (1), din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, Romgaz informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, începând cu data de 17 iunie 2021, contractul de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, a încetat prin reziliere, motivat de nefinalizarea în termen, de către executant, a lucrărilor de construcţii şi punere în funcţiune a obiectivului de investiţii.

Rezilierea Contractului de lucrări nr. 13384/2016, începând cu data de 17 iunie 2021, a intervenit ca urmare a împlinirii termenului de suspendare a notificării de reziliere, fără ca părţile să fi ajuns la agreerea unei soluţii care să asigure finalizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, în termen cât mai scurt posibil”, a informat compania, citată de News.ro.


La sfârşitul lunii mai, Romgaz anunţa că până la 2 iunie va încheia împreună cu constructorul, asocierea Duro Felguera – Romelectro, un act adiţional pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor.

Prin contract, termocentrala trebuia finalizată în 2019

Termocentrala pe gaze de la Iernut urma să fie finalizată la sfârşitul anului 2019, potrivit graficului iniţial. Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW.

Acest anunţ privind rezilierea vine după cinci anunţuri de suspendare a rezilierii, fiecare emisă pe o durată de două săptămâni, timp în care părţile au tot încercat să găsească o soluţie pentru a finaliza centrala:

  • Compania a anunţat pe 2 aprilie că a transmis asocierii Duro Felguera – Romelectro notificarea de reziliere a contactului, din cauză că asocierea nu a executat, în termen, obligaţiile contractuale.
  • Ulterior, pe 9 aprilie, Romgaz a anunţat că suspendă pentru 14 zile notificarea de reziliere a contractului de lucrări privind dezvoltarea CTE Iernut.
  • Iar pe 23 aprilie compania de stat a anunţat că suspendarea notificării de reziliere a fost prelungită până la 7 mai.
  • Ulterior, suspendarea rezilierii contractului a fost amânată până la data de 20 mai 2021 şi apoi până la 2 iunie şi ulterior până la 16 iunie.

Contractul a expirat la 26 decembrie 2020.


În 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

Echipamentele principale şi ingineria de bază urmau să fie furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro să se ocupe de lucrările de construcţii – montaj, de partea de inginerie de detaliu şi livrarea echipamentelor auxiliare.

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.

Grupul Romgaz a înregistrat în primul trimestru al anului un profit net de 463,8 milioane lei, în scădere cu 19% faţă de primul trimestru al anului trecut, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu peste 7%, la 1,32 miliarde lei.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: