24 noiembrie, 2022

Românii plătesc, din taxe, penalizări de aproape 200 de milioane de euro pe an către Uniunea Europeană (UE), pentru că nu funcționează sistemul de reciclare a ambalajelor de plastic, inclusiv din cauza lipsei de reglementări, potrivit lui Raul Pop, expert în cadrul Asociaţiei Ecoteca şi co-fondator al Coaliţiei pentru Economie Circulară, citat de Agerpres.

„Am avut doi ani de scutire, 60 de milioane de euro, dar oricum, şi 120-130 de milioane de euro este foarte mult. Sunt bani pe care îi dăm pentru că nu ne facem treaba”, a apreciat Raul Pop.

Deşi avem un prim act normative în ceea ce priveşte plasticul de unică folosinţă (Ordonanţa 6/2021 care pune bazele pentru ceea ce ar trebui să urmeze), „nu este suficient”, a spus expertul citat la dezbaterea profesională Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC): Legea anti-plastic – beneficii pentru mediu, provocări pentru firme.


Sistemul de reciclare a plasticului este incomplet, începând cu reglementările

Lipsesc până și reglementările

„Mai sunt multe reglementări necesare ca proceduri de lucru, de control, de raportare ş. a. m. d. Este un subiect în lucru la Ministerul Mediului şi Ministerul Economiei dar, deocamdată, nu am văzut un proiect. În momentul de faţă, Ordonanţa privind plasticul de unică folosinţă creează mai degrabă un impact moral decât un impact tehnic, măsurabil, planificabil – vorbim despre cum impactează mediul de afaceri şi, atunci, lucrurile cumva mai au nevoie şi de nişte clarificări suplimentare”, a mai spus Raul Pop.

Cât priveşte sistemul de garanţie-returnare, „mai aşteaptă nişte mici clarificări dar, în principiu, el va intra în funcţiune de la 1 decembrie 2023”, se așteaptă co-fondatorul Coaliţiei pentru Economie Circulară.

(Citește și: „Guvernul a aprobat strategia pentru economia circulară – cele 7 sectoare vizate. Planul, la anul”)

Înseamnă că încă un an „trebuie să ne descurcăm pe partea de protecţia mediului şi de reciclare ambalaje cu sistemele pe care le avem acum. Nu este neapărat o veste bună din punct de vedere nici ecologic, nici al obligaţiilor pe care le are România vizavi de nişte cantităţi care trebuie reciclate sau deviate de la groapa de gunoi, să meargă mai departe spre reciclare şi spre eliminare, spre depozitare”, a adăugat Raul Pop.


În categria plasticului de unică folosinţă sunt incluse „intuitiv la articolele cele mai cunoscute cum ar fi ambalajele de catering sau de luat produse alimentare la pachet, dar vorbim şi de sticlele de plastic, de ambalajele compozite gen carton plus plastic plus aluminiu, cum sunt cunoscutele ambalaje pentru lapte sau sucuri”.

Mai intră în aceeași categorie filtrele şi alte elemente de filtrare pentru produsele din tutun, „mici articole cosmetice cum ar fi betişoarele de urechi, serveţelele umede şi alte articole asemenea lor”, a completat Raul Pop.

***

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Uniunea Europeana amendeaza Romania , cetatenii n-au incotro si platesc amenda din banii lor , statul si institutiile nu fac nimic de peste trei decenii si nu cade cerul , functionarii lor isi primesc salariile cu varf si indesat tot din banii cetatenilor , afacerile cu deseuri merg struna , societatea civila si ONG-urile au alte prioritati , deci homeostazia sociala este perfecta si pe termen atunci cand turcul plateste si totul se deconteaza din borcanul cu miere al statului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Uniunea Europeana amendeaza Romania , cetatenii n-au incotro si platesc amenda din banii lor , statul si institutiile nu fac nimic de peste trei decenii si nu cade cerul , functionarii lor isi primesc salariile cu varf si indesat tot din banii cetatenilor , afacerile cu deseuri merg struna , societatea civila si ONG-urile au alte prioritati , deci homeostazia sociala este perfecta si pe termen atunci cand turcul plateste si totul se deconteaza din borcanul cu miere al statului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: