România va propune măsuri de prioritizare a fluxului de cereale, în sezonul de recoltare, pentru exportatorii săi în portul Constanța, anunță Reuters. În condițiile în care acordul de export al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră are toate șansele să nu mai fie susținut de Rusia, măsura ar afecta sever exportul de cereale ucrainene.
Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale și oleaginoase din lume, și-a văzut porturile din Marea Neagră blocate după invazia Rusiei din 20 februarie 2022, dar a găsit rute de transport alternative prin statele vecine din Uniunea Europeană.
Constanța a gestionat anul trecut o treime din exporturile ucrainene de cereale
Chiar și după ce un acord negociat de ONU și Turcia a permis Ucrainei accesul limitat la trei dintre porturile sale de la Marea Neagră, portul Constanța din România a devenit cea mai mare rută alternativă de transport maritim a Ucrainei, care a gestionat aproximativ o treime din exporturile ucrainene de cereale de la invazia rusă până acum.
Dar Constanța va avea dificultăți în a găzdui și gestiona o creștere a recoltelor românești și ucrainene, odată ce recoltările vor începe în câteva săptămâni. ”Ministerul Agriculturii din România va propune în discuțiile cu Bruxelles și Kiev o optimizare a fluxurilor comerciale de cereale către portul Constanța pentru a proteja fermierii locali pe durata recoltei”, a declarat pentru Reuters o sursă din minister.
Sursa Reuters nu a detaliat măsurile, dar a adăugat că o mai mare claritate cu privire la volumele așteptate ar putea ajuta la organizarea fluxurilor.
Sezonul de recoltare începe în luna iulie, când coridorul de cereale din Marea Neagră al Ucrainei ar putea să se prăbușească, și de obicei durează până în octombrie.
Producții estimate de cereale
România este una dintre cele cinci țări din estul UE care au înregistrat un aflux de cereale ucrainene de la invazia Rusiei, ceea ce a determinat UE să aprobe restricții comerciale temporare și un pachet de sprijin.
În cea mai aglomerată perioadă, portul Constanța a gestionat aproximativ 25 de milioane de tone de exporturi de cereale pe an. România este unul dintre cei mai mari producători de cereale din UE.
Compania de strategii agricole Agritel estima recolta de grâu la 8,76 milioane de tone, în timp ce asociația de comerț cu cereale Coceral preconizează o recoltă de 9,57 milioane de tone, iar compania românească de consultanță AGRIColumn estimează o producție de 10,5 milioane de tone.
Ucraina este un important producător și exportator de cereale la nivel mondial, dar se așteaptă ca producția din acest an să fie redusă din cauza invaziei Rusiei, la aproximativ 45 de milioane de tone de cereale, de la 53 de milioane în 2022.
***