joi

2 mai, 2024

5 ianuarie, 2022

România s-a angajat să construiască o rețea de apeducte peste și pe sub râul Prut pentru a alimenta cu apă potabilă din județul Iași raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești din Republica Moldova.

Decizia a fost luată miercuri de guvernul de la București, care a aprobat un acord cu executivul de la Chișinău, la propunerea Ministerului Mediului.

Acordul pentru construcția apeductelor a fost negociat începând din noiembrie 2019, Guvernul României anunțând în martie 2021 că urmează să semneze acest acord.


Acordul prevede construirea în prima etapă a unei subtraversări a râului Prut între localitățile cu același nume, Măcărești, din România și Republica Moldova, anunță un comunicat al Ministerului Mediului. De acest proiect vor beneficia aproximativ 30.000 de locuitori din treisprezece localități din Raioanele Ungheni și Nisporeni. Acest proiect are deja proiectul tehnic și finanțare.

În etape ulterioare se vor construi apeducte între localitățile Sculeni (România) și Sculeni (Republica Moldova) și Tabăra (România) – Viilor (Republica Moldova). Un al patrulea proiect vizează un apeduct înglobat în viitorul pod între România și Republica Moldova de la Ungheni.

Investițiile vor fi realizate din bugetul Apavital SA, companie deținută de Consiliul Județean Iași și 89 de consilii locale din zona Moldovei.

La finalul proiectului vor putea fi deservite cu apă potabilă 4 orașe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni și Fălești) și aproximativ 100 de comune, cu o populație de aproximativ 250.000 de persoane. Republica Moldova se confruntă cu un risc sporit la impactul schimbărilor climatice din cauza insuficientei rezerve hidrologice.


”Având în vedere relațiile speciale dintre România și Republica Moldova, mă bucur că am reușit să aprobăm acest acord care reprezintă încă un pas în continuarea și dezvoltarea cooperării pentru a identifica soluții durabile la problemele comune.

Acordul constituie baza legală pentru realizarea lucrărilor de traversare a frontierei de către conductele de alimentare cu apă potabilă, iar după intrarea în vigoare, se va stabili exact amplasamentul apeductului între localitățile Ungheni din România și Ungheni din Republica Moldova, prin hotărârea Comisiei Hidrotehnice interguvernamentale”, este citat ministrul Mediului, Barna Tánczos, de comunicatul de presă.

Prezent la București la începutul lunii decembrie 2021, premierul moldovean Natalia Gavriliță a discutat cu omologul de la București o serie de proiecte comune menite să consolideze relațiile dintre cele două țări și să sprijine R. Moldova să-și continue parcursul integrării europene.

”O prioritate absolută este ca până în 2024 să realizăm interconectarea sistemelor energetice dintre România şi Republica Moldova, consolidând astfel independenţa şi securitatea noastră energetică”, a spus la acel moment Natalia Gavriliță.

La începutul acestui an urmează să fie organizată o şedinţă comună a celor două guverne, în care vor fi abordate proiectele comune, cele mai importante fiind:

  • interconectarea liniilor electrice între România şi Republica Moldova
  • utilizarea gazoductului Iași – Chișinău
  • implementarea proiectelor de infrastructură, mai ales construcţia podului rutier de la Ungheni și consolidarea podului rutier Galaţi-Giurgiuleşti
  • construcția autostrăzilor Unirii și Moldovei, alte drumuri care să lege regiunile de pe ambele maluri ale Prutului
  • ameliorarea legăturilor feroviare între București și Chișinău
  • eliminarea supratarifelor de roamning
  • asistența României pentru implementarea reformelor necesare pentru integrarea europeană
  • dezvoltarea de proiecte comune privind: justiţia şi afacerile interne, sănătatea, educaţia, munca, agricultura, cercetarea, cultura, mediul, apele şi pădurile, precum şi asistenţa oficială pentru dezvoltare.
  • intensificarea cooperării sectoriale, a schimburilor de bune practici şi de know-how
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: