România trimite 77 de pompieri, autospeciale și alte mijloace de intervenție în Franța, pentru a ajuta la stingerea incendiilor din apropierea orașului Bordeaux, a anunțat joi șeful DSU, Raed Arafat.
Franța a cerut ajutor aerian și terestru miercuri. „Germania, Grecia, Polonia și în orele următoare România și Austria: partenerii noștri vin în ajutorul Franței în fața incendiilor. Le mulțumesc. Solidaritatea europeană este pusă în aplicare”, a scris Emmanuel Macron pe Twitter.
Echipamente și oameni ajung în Franța cu aeronave de transport NATO
Sprijin aerian a fost oferit și din partea altor state, inclusiv din partea Greciei, care se confruntă la rândul ei cu incendii masive de pădure. Cererea Franței era ca avioanele să se poată alimenta din mare.
România a stabilit că poate oferi un modul terestru de intervenție, iar Franța a acceptat ajutorul.
Pentru trimiterea oamenilor și echipamentelor la Bordeaux vor fi folosite avioane care aparțin forțelor NATO. O aeronavă C17 va pleca din București, alta din Timișoara.
IGSU a mobilizat deja forțele de intervenție: 7 ofițeri și 70 de subofițeri pompieri.
Pe lângă 17 mijloace de intervenție, care includ cel puțin 8 mașini cu capacitate de stingere și 2 cisterne de apă, în sprijinul pompierilor vin și alte mijloace de intervenție.
”Forțele noastre de intervenție vor fi la dispoziția colegilor din Franța și gata de intervenție, fără să fie obosiți, după ce traversează mii de kilometri până în Franța. Sperăm ca ajutorul să reușească să plece chiar în noaptea asta”, a anunțat șeful DSU.
***