21 noiembrie, 2013

Ministrul transporturilor, Ramona Mănescu

România s-a angajat în fața Comisiei europene să reducă arieratele la societățile de stat la mai puțin de jumătate: de la 8,2 miliarde lei în luna iunie 2013 (aproximativ 1,3% din PIB), până la 3,7 miliarde de lei în luna iunie 2014 (aproximativ 0,6% din PIB), se arată în memorandumul de înțelegere publicat miercuri de Comisia Europeană.

“Această țintă poate fi atinsă printr-o combinație de îmbunătățiri operaționale, schimburi de datorii pentru acțiuni cu guvernul și finalizarea privatizării CFR Marfă”, se arată în documentul publicat de Executivul comunitar, conform AGERPRES.

Potrivit sursei citate, ținta de arierate fixată pentru sfârșitul lunii decembrie 2013 (5,6 miliarde de lei) poate fi ajustată în sus cu 1,2 miliarde de lei în cazul în care privatizarea pachetului majoritar de acțiuni la CFR Marfă nu va putea fi încheiată.


Privatizarea CFR Marfă a eșuat recent întrucât clauzele suspensive de care era condiționată finalizarea tranzacției nu au fost îndeplinite, iar cumpărătorul, Grup Feroviar Român, nu a plătit întreaga sumă licitată până la 14 octombrie, când era data-limită prevăzută în Hotărârea de Guvern.

În documentul Comisiei Europene se mai arată că vor fi introduse limite trimestriale privind pierderile operaționale ale companiilor de căi ferate (CN Căi Ferate CFR, CFR Călători, CFR Marfă și subsidiarele lor) pentru a îmbunătăți viabilitatea acestor companii. “De îndată ce privatizarea pachetului majoritar la CFR Marfă va fi încheiată, pierderile sale operaționale vor fi excluse din cifra performanțelor operaționale monitorizare, pentru a oferi un stimulent în vederea finalizării tranzacției”, prevede memorandumul de înțelegere.

Comisia Europeană precizează că acest document reflectă rezultatul negocierilor care au avut loc în această vară pentru un nou program destinat sprijinirii balanței de plăți a României și nu rezultatul recentei vizite a misiunii FMI/UE care a avut loc la finele lunii octombrie/începutul lunii noiembrie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: