România a fost singura țară din Uniunea Europeană în care investițiile productive au crescut în T2 și în prima jumătate a anului curent, notează Andrei Rădulescu, director al departamentului de Analiză Macroeconomică din cadrul Băncii Transilvania, într-o notă transmisă investitorilor.
”Majorarea investițiilor productive pentru al șaselea trimestru consecutiv în T2 (într-un context caracterizat prin restricții fără precedent) a fost susținută de mix-ul relaxat de politici economice (inclusiv nivelul redus al costurilor reale de finanțare), dar și de potențialul de dezvoltare din economia internă. Se poate spune că firmele au continuat proiectele de investiții lansate la începutul acestui an, evidențiindu-se dinamica din sectorul construcțiilor, susținută și de majorarea cheltuielilor de capital ale statului”, notează Rădulescu.
Analistul BT se așteaptă ca dinamica favorabilă a investițiilor productive din primul semestru să creeze premisele unei tranziții rapide de la ciclul post-criză la ciclul post-pandemie.
Economia României a consemnat un ritm anual de declin de 10.3% în T2, nu la fel de sever precum cel înregistrat în Zona Euro.
Datele Eurostat arată că PIB-ul Zonei Euro (principalul partener economic al României) s-a ajustat pentru al doilea trimestru consecutiv în T2, cu o dinamică anuală în intensificare la 14.9%. Scăderea economiei cu un ritm record în T2 a fost determinată de incidența pandemiei și restricțiile implementate pentru contracararea acestui șoc fără precedent în ultimele decenii.
Economistul BT anticipează o creștere a investițiilor productive de 6% în acest an.
”Conform scenariului macroeconomic central revizuit recent (prin încorporarea estimărilor provizorii (2) cu privire la evoluția economiei din T2) PIB-ul României ar putea crește cu un ritm mediu anual de peste 2.5% în perioada 2020-2022, ajustarea din acest an (determinată de incidența pandemiei) urmând să fie contrabalansată de redinamizarea din 2021 și 2022”, se mai arată în nota citată