marți

26 martie, 2024

7 decembrie, 2017

România a fost acționată în instanță de Comisia Europeană și riscă să plătească 42.377,60 euro pentru fiecare zi ce se va scurge până la transpunerea integrală în legislația națională a unei directive europene.

Este vorba despre normele UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă.

Directiva 2014/26 trebuia transpusă până la 10 aprilie anul trecut, explică executivul UE într-un comunicat, dar patru țări – România, Bulgaria, Spania și Luxemburg – nu au notificat nici până acum Comisia în legătură cu adoptarea măsurilor necesare pentru transpunerea directivei în dreptul național.


Procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către aceste țări au fost inițiate în mai 2016, iar în februarie 2017 Comisia le-a trimis celor patru state și avizele motivate (etapa ulterioră a procedurii).

Joi, Comisia a făcut pasul următor – a acționat în judecată aceste țări, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

În mai 2016, într-un caz separat de neîndeplinire a obligațiilor de către România, Comisia a decis, de asemenea, să trimită o scrisoare de punere în întârziere cu privire la implementarea sistemului de gestiune colectivă obligatorie a operelor muzicale.

Comisia consideră că dreptul român nu respectă dispozițiile directivei în ceea ce privește armonizarea anumitor aspecte referitoare la drepturile de autor și la drepturile conexe în cadrul societății informaționale și al Directivei privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor (Collective Rights Management – CRM).


Directiva privind CRM:

  • vizează îmbunătățirea modului în care sunt gestionate toate organizațiile de gestiune colectivă, prin stabilirea unor standarde comune de guvernanță, transparență și gestiune financiară
  • stabilește standarde comune pentru acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale în cazul unor utilizări online pe piața internă
  • este o componentă esențială a legislației privind drepturile de autor în Europa. Toate organizațiile de gestiune colectivă trebuie să își îmbunătățească standardele în materie de guvernanță și transparență.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: