Producţia de autoturisme în România a ajuns anul trecut la un volum de 420.755 de unităţi, în scădere cu peste 14% față de 2019 (-69.657 unități) și cu aproape 4% faţă de 2020 (-17.349), potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), publicate joi.
Dintre cele 420.755 de autoturisme produse la nivel naţional în 2021, un număr de 257.405 de unităţi erau Dacia, iar 163.350 de unităţi marca Ford.
Numai în decembrie 2021 au fost produse 40.803 de autoturisme, în scădere cu aproape 13% faţă de noiembrie, când au fost înregistrate 46.773 de autoturisme.
Din totalul raportat în decembrie, 23.421 de unităţi au fost produse la uzina Dacia, iar 17.382 de unităţi la uzina Ford din Craiova.
Este de remarcat faptul că, în vreme ce producția de modele Dacia a scăzut cu 26% față de 2019, cea de Ford a crescut cu 16%.
Înmatriculările de mașini noi au scăzut și mai dramatic
Înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 25% față de 2019 și cu 4,1%, în 2021 faţă de 2020, după ce anul trecut scăzuseră cu 22,6% de la 159.696 mașini în 2019.
Scăderea întregii piețe auto a continuat în 2021 astfel încât au ieșit în evidență mai bine înmatriculările autoturismelor electrice (100% și hibride), care au fost mai mult decât duble: +109,1% în 2021 față de 2020, până la 18.617 mașini.
S-au înmatriculat și mai multe vehicule comerciale uşoare şi minibuse (+15,2%), iar vehiculele grele şi autobuzele au înregistrat o creştere de 32,9% – ecouri ale relansării economiei.