România ar putea strânge 100 de miliarde de euro „din propria ogradă” în următorii 5 ani, pentru a finanţa proiecte din Planul de relansare economică, potrivit lui Iancu Guda (foto), preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR)
Circa 70 de miliarde de lei se pierd anual prin necolectarea taxelor și impozitelor, iar alte 25 de miliarde de lei pe an ar putea fi economisiți prin raționalizarea aparatului public , supradimensionat „raportat la sectorul privat şi la nivelul populaţiei”, potrivit expertului citat de Agerpres.
„Deci iată 100 de miliarde de lei pe an, care înseamnă cam 20 de miliarde de euro pe an, iar în cinci ani avem 100 de miliarde de euro. Nu trebuie decât să ne ridicăm la fabuloasa performanţă a celor din Bulgaria de a colecta din activitate economică prin prisma veniturilor publice la acelaşi nivel”, spune Iacu Guda.
Dacă „reuşim performanţa colectării veniturilor publice la nivelul celor din Bulgaria, de exemplu, care are o pondere de 38% venituri publice în PIB, iar noi avem 31%, vedem că pierdem în fiecare an cam 70 de miliarde de lei. Dacă reducem şi aparatul public cu 25%, ca să avem aceeaşi dimensionare a aparatului public raportat la sectorul privat şi la nivelul populaţiei precum în Bulgaria, mai obţinem încă 25 de miliarde de lei pe an”, a calculat preşedintele AAFBR.
Rezutatele estimate ar putea fi obţinte gradual şi dacă reuşim să ajungem la performanţa Bulgariei de 38% venituri publice din PIB până în 2025, „an cu an, câte 1-2 puncte procentuale şi, pe măsură ce modernizăm aparatul public, se reduce administraţia publică, facem rost de cel puţin 250 de miliarde de lei, deci deja avem jumătate din suma aceasta şi în fiecare an”, continuă analistul citat.
„Dacă facem o medie pe ultimii 5 ani, investiţiile publice se ridică undeva la 30 de miliarde de lei, deci iată vreo 7 miliarde de euro. Şi dacă înmulţim cu 5 ani şi de acolo avem vreo 35 – 40 miliarde de euro din inerţia anilor trecuţi”,a mai estimat Iancu Guda.
Cât priveşte fondurile europene, absorbţia acestora din inerţie nu se va întâmpla”, ci trebuie debirocratizat aparatul public şi redusă corupţia, în condiţiile în care România are „cea mai mare economie subterană din Uniunea Europeană” .